Suedia este urmată de Canada şi Taiwan, iar Germania a obţinut cel mai bun scor între statele zonei euro, fiind plasată pe locul 9, potrivit Bloomberg.
Topul este realizat în baza unor interviuri cu 4.200 de directori executivi din cadrul companiilor internaţionale.
Pe ultima poziţie de alfă Venezuela, percepută de către manageri mai puţin competitivă decât Grecia, în pofida dificultăţilor de proporţii istorice cu care se confruntă statul mediteranean. Grecia ocupă însă penultimul loc.
Poziţia României în clasament s-a deteriorat pe toate criteriile principale de departajare, însă cea mai abruptă schimbare a percepţiei companiilor străine vizează infrastructura. Astfel, România a coborât cu opt poziţii de pe 42 până pe 50, în privinţa percepţiei privind infrastructura.
Studiul relevă totodată scăderea încrederii companiilor străine în performanţele economice, eficienţa guvernului şi a mediului de afaceri, criterii care plasează România pe locul 52 în rândul celor 59 de ţări.
Dintre statele vecine, Ungaria se plasează pe 45 în topul competitivităţii, Bulgaria pe 54, iar Ucraina pe 56.
România este percepută drept mai puţin competitivă decât Kazahstanul (locul 32), Turcia (38) sau Rusia (48).
Raportul face referire la dificultăţile majore care pândesc Grecia, inclusiv necesitatea implementării de reforme instituţionale pentru restrângerea sectorului public şi eliminarea corupţiei, dar şi restaurarea încrederii în sistemul politic.
Celelalte două ţări din zona euro care au apelat la ajutor financiar internaţional, Irlanda şi Portugalia, se plasează pe locurile 20, respectiv 41, în timp ce Spania, care se luptă cu o criză bancară şi recesiune, se află pe locul 35.
Studiul subliniază şi situaţia SUA, care în pofida dificultăţilor financiare, economice şi politice din ultimii ani rămâne o forţă care trage în sus economia mondială într-o perioadă tulbure.
„Competitivitatea SUA are un impact profund asupra întregii lumi, deoarece interacţionează în moduri unice cu orice altă economie, avansată sau emergentă. Nicio altă naţiune nu poate exercita un asemenea efect asupra lumii. Europa este împovărată de austeritate şi de fragmentarea politică, în timp ce blocul economiilor emergente nu şi-a atins încă potenţialul”, comentează pentru Bloomberg Stephane Garelli, directorul Centrului Internaţional pentru Competitivitate din cadrul IMD.
Marea Britanie se plasează pe locul 18 în topul competitivităţii, Franţa pe 29, iar Italia pe 40. Japonia ocupă poziţia 27, cu trei locuri în urma Chinei.