Topul mondial al băutorilor de bere. Unde stă România

Deşi producătorii de bere din România se plâng de o scădere a consumului, datele din clasamanetul global al consumatorilor de bere arată o poziţie destul de bună pentru România, din acest punct de vedere.
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 21:02
Topul mondial al băutorilor de bere. Unde stă România

Cei mai mari consumatori de bere din lume sunt, previzibil, cehii, cu un consum mediu pe cap de locuitor de circa 148 de litri, potrivit unui top realizat de Huffington Post, ediţia franceză, care compilează datele aferente anului 2012. Cea mai cunoscută marcă de bere în Cehia este Pilsener Urquell. Pe locul doi în topul global este Austria, cu un consum pe cap de locuitor de aproape 108 litri de bere pe cap de locuitor.Cea mai cunocută bere locală este Stiegl. Podiumul este completat de consumatorii din Germania, cărora le revin, în medie, 106 litri pe cap de locuitor. Cea mai cunoscută bere germană este Beck’s.

România este pe locul 10 în topul global al consumatorilor de bere, cu 83 de litri pe cap de locuitor, potrivit sursei citate, iar cea mai cunoscută marcă locală de berer este Ursus. În faţa noastră, alături de cele trei ţări susmenţionate, se mai află Estonia, Polonia, Irlanda, Croatia, Venezuela şi Finlanda.

În pofida acestui consum relativ mare, producătorii români de bere spun că, cel puţin în primul semestru al acestui an, afacerile lor merg mai prost. Volumul pieţei berii a atins 7,3 milioane hectolitri în primele șase luni ale acestui an, în scădere cu aproximativ 9% față de volumul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, în special din cauza vremii şi a taxelor crescute.

„Până acum doi ani, evoluția pieței berii a fost corelată cu puterea de cumpărare a românilor, piața reușind la nivelul anului 2012 să își restabilească echilibrul. Din 2013 însă, cand statul a intervenit artificial la nivelul pieței berii prin creșterea accizei în lei cu 16%, continuând în 2014 prin schimbarea cursului de schimb pentru calculul aceleiași taxe, acest echilibru s-a rupt, piața berii reacționând de atunci printr-o scădere accentuată și continuă. În astfel de condiții, orice alt factor conjuctural – cum a fost vremea capricioasă din vara aceasta, își produce efectele mult mai pronunțat”, a declarat recent Onno Rombouts, președinte al Asociației Berarii României.

Ţările cu cel mai mic consum de bere sunt India (2 litri pe cap de locuitor, pe an), Uganda, cu 6 litri, şi Tanzania, cu 8 litri.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...