Topul ONU al celor mai inovatoare economii din lume. România urcă patru poziţii

Lidia Neagu - joi, 04 mart. 2021, 22:05
Topul ONU al celor mai inovatoare economii din lume. România urcă patru poziţii

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale ( The World Intellectual Property Organization – WIPO), o agenţie specializată a ONU, a publicat topul celor mai inovatoare economii din lume. În Indexul Inovării Globale pentru anul 2020, România ocupă locul 46 din cele 131 de state incluse în clasament, în urcare cu patru locuri faţă de 2019.

Clasamentul a fost realizat luându-se în considerare abilitatea unei ţări de a inova pe baza a cinci caracteristici interne: instituţii, capital uman şi cercetare, infrastructură, nivelul de dezvoltare a pieţei, gradul de dezvoltare a businessului şi două variabile externe: cunoaştere/tehnologie şi creativitate.

Studiul, aflat la cea de-a 13-a ediție, este co-publicat de Universitatea Cornell, INSEAD și Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, o agenție specializată a Națiunilor Unite.

Acest clasament a fost realizat pe baza evaluării unui număr de 82 de indicatori precum: mediul politic şi de afaceri, instituţiile statului, educaţia, cadrul de reglementare, cercetarea şi dezvoltarea, infrastructura, învăţământul, resursele umane. Pe o scară de la 0 la 100, ţara noastră  a fost cotată cu 35,95 puncte. Potrivit autorilor studiului, România stă cel mai bine la cunoştinţe şi tehnologie, precum şi infrastructură. Ne-a tras în jos nivelul de dezvoltare al pieţei, capitalul uman şi cercetarea.

Locurile din faţa României au fost ocupate de Vietnam (42), Grecia (43), Thailanda (44) și Ucraina (45). Vecinii cei mai bine clasați ai României au fost Ungaria (35) și Bulgaria (37). Ultimul loc este ocupat de Yemen.

Citeşte şi:

Cum contribuie România la inovarea din UE: a atras granturi pentru proiecte de 580.000 de euro în 2019, dintr-un buget de 420 de milioane

Elveția este prima țară din clasament, Suedia, SUA, Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Finlanda, Singapore, Germania și Coreea de Sud s-au situat și ele în top 10. Din 2011, Elveția a condus lumea în domeniul inovației conform indexului, iar primele cinci țări au cunoscut puține schimbări în clasament în ultimii ani.

Suedia a recâștigat locul al doilea în 2019, iar SUA s-au mutat pe locul trei – poziții pe care le mențin în 2020. Olanda a intrat în primele două poziții în 2018 și acum ocupă locul cinci.

De altfel, Europa continuă să găzduiască un număr mare de economii inovatoare. Șaisprezece dintre liderii inovării din primii 25 clasaţi sunt țări europene, dintre care șapte se clasează în primii 10. Republica Cehă se alătură primilor 25 în acest an (pe poziţia 24, în urcare cu 2 locuri). Șaptesprezece economii se clasează în top 50. Șapte dintre ele urcă în clasamentul pe 2020: Italia (28, cu 2 poziţii), Portugalia (31, cu 1), Bulgaria (37, cu 3), Polonia (38, cu o poziţie), Croația (locul 41, cu 3), Ucraina (locul 45, cu 2) și România (locul 46, cu 4). Șase economii se situează sub primele 50, patru dintre ele crescând anul acesta în clasament: Serbia (53), Macedonia de Nord (57), Belarus (64) și Bosnia și Herțegovina (74). 

WIPO este forul global pentru servicii, politici, informații și cooperare în domeniul proprietății intelectuale. Agenția se autofinanțează, are cu 193 de state membre şi a fost înfiinţată în anul 1967.

Citeşte şi:

Inovaţie în creditare. Credius lansează prima tehnologie de creditare care utilizează inteligenţa artificială

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...