Topul oraşelor cu cele mai multe debranşări de la sistemul de încălzire centrală
Mai mult de 1,1 milioane de locuinţe s-au debranşat, în ultimii 10 ani, de la sursele de apă caldă şi căldură ale CET-urilor marilor oraşe ale ţării. În acest moment doar aproximativ 1,39 milioane de locuinţe mai sunt branşate în întreaga ţară, potrivit datelor centralizate într-o analiză realizată de Ariston Thermo România.
„Parcul de centrale termice pe gaz instalate a crescut de la an la an, ajungând în acest moment, la peste 1,5 milioane de unităţi în funcţiune, dintre care 1,1 milioane fiind în locuinţe ce au renunţat la sistemul centralizat, conform estimărilor noastre”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operation Manager Ariston Thermo România.
Cele mai multe debranşări au fost realizate în judeţul Braşov, unde peste 78.000 de familii au renunţat la sistemul centralizat de încălzire.
Pe locul al doilea se află judeţul Cluj, cu peste 68.000 de debranşări din 2002 şi până în prezent, urmat de Iaşi (peste 66.600) şi Bacău (peste 55.500), potrivit statisticilor citate (v. tabel).
În Bucureşti s-au deconectat de la RADET peste 54.700 de locuitori, iar în Hunedoara peste 51.100. Şi în Argeş peste 47.300 de locuitori au ales debranşarea, în timp ce în Neamţ pentru această soluţie au optat mai mult de 46.200 de persoane.
La această listă se adaugă şi judeţele Brăila (peste 42.500), Timiş (peste 36.800), Sibiu (peste 33.600) şi Gorj (peste 30.500).
Din totalul apartamentelor rămase branşate în prezent la sistemul centralizat, peste 30% se regăsesc în Bucureşti, unde migrarea către un sistem individual de încălzire a fost de 9%, raportat la numărul de locuinţe conectate în 2002.
„Deşi este oraşul cu cele mai mari venituri pe cap de locuitor, de-a lungul timpului în Bucureşti s-a acordat subvenţia cea mai mare. Cu toate acestea, în ultima perioadă, a fost anunţată creşterea cu peste 30% a preţului Gcal pentru agenţii economici, în contextul unei posibile fuziuni RADET – ELCEN ce ar presupune menţinerea acestui cost”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.
În ultimul deceniu locuitorii a cinci judeţe au optat exclusiv pentru sisteme individuale de încălzire, iar alte şase vor ajunge în aceeaşi situaţie în următoarea perioadă, potrivit estimărilor Ariston.
În judeţele Alba, Ialomiţa, Satu Mare şi Bistriţa Năsăud nu mai există de mai mulţi ani sistem centralizat.
Situaţia cheltuielilor cu încălzirea centrală diferă de la oraş la oraş. Populaţia din Constanţa plăteşte 358,54 lei/Gcal, iar de cea din Bucureşti 169,88 lei/Gcal, pe când în Cluj-Napoca costul este 165 lei/Gcal.
Costul mediu de producţie este de 343 lei/Gcal, în timp ce o centrală termică duce un cost de cca. 145 lei/Gcal. Diferenţele sunt subvenţionate de stat.
„Creşterea continuă a preţului la energia termică, problemele CET-urilor din întreaga ţară şi anularea subvenţiilor acordate de Guvern sistemului centralizat de încălzire au fost principalele cauze pentru care tot mai mulţi români au optat pentru instalarea unui sistem propriu de încălzire. Centrala termică de apartament a fost şi rămâne principala alternativă”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.
Centralele termice în condensare au un randament de până la 108%, reducând consumul de gaze cu până la 35%.
Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, care a înregistrat în 2012 vânzări totale de 1,32 miliarde de euro, în creştere cu 5% faţă de 2011.
Compania deţine 19 unităţi proprii de producţie în 10 ţări şi 15 centre de cercetare în 8 ţări, având în total 6.800 de angajaţi în cele 46 de filiale aflate în 30 de ţări. Compania asigură, de asemenea, o distribuţie ce acoperă peste 150 de state din întreaga lume.