Universitatea Titu Maiorescu, singura din România cu venituri şi marjă de profit mai mari decât în 2008. Topul veniturilor universităţilor private

Universitatea Titu Maiorescu este pentru al treilea an consecutiv instituţia privată de învăţâmânt superior cu cele mai mari venituri din ţara noastră, arată o statistică realizată de Economica. De asemenea, universitatea are cea mai mare marjă de profit dintre toate instituţiile de învăţământ particular din România, peste 36%, reiese din analiza Economica. Mai mult, este singura universitate din România care are venituri şi profitabilitate mai mari decât în 2008, unul dintre cei mai buni ani pentru afacerile universităţilor autohtone. 
Cristina Şomănescu - joi, 04 iul. 2019, 19:34
Universitatea Titu Maiorescu, singura din România cu venituri şi marjă de profit mai mari decât în 2008. Topul veniturilor universităţilor private

Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea Titu Maiorescu conduce topul universităţilor private care au cele mai mari venituri din ţara noastră, reiese dintr-o statistică Economica.

  • Universitatea a devenit liderul acestui top în 2016, după ce a detronat Universitatea Spiru Haret, potrivit analizelor realizate anual de Economica.
  • Universitatea Titu Maiorescu este singura instituţie privată de învăţământ superior care a avut în anul 2018 şi venituri, şi marjă de profit mai mari decât în 2008, reiese din bilanţurile comparate de Economica.

Universitatea Spiru Haret urcă pe locul al doilea în topul universităţilor private care au rulat cele mai mari afaceri în 2018.

Doar trei universităţi private au avut venituri de cel puţin 10 milioane de euro în 2018:

  • Universitatea Titu Maiorescu, venituri totale de 14,25 de milioane de euro.
  • Universitatea Spiru Haret, venituri totale de 12,89 milioane de euro.
  • Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad, venituri totale de 10 milioane de euro.

Economica vă arată, pe larg, care sunt universităţile private cu cele mai mari venituri în 2018, dar şi cum au evoluat afacerile lor faţă de cele din 2008, unul dintre cei mai buni ani pentru afacerile universităţilor particulare.

Universitatea Titu Maiorescu, liderul clasamentului, are venituri şi marjă de profit mai mari decât în 2008. 

Universitatea Titu Maiorescu a încheiat anul 2018 cu venituri totale de 66,34 de milioane de lei, cu 14,5% mai mari decât în 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe, analizate de Economica.

Universitatea Titu Maiorescu a avut excedent de 24,4 milioane de lei, cu circa 7,9% mai mare decât cel din 2017, potrivit bilanţurilor pe care le-a comparat Economica.

Profitabilitatea Universităţii Titu Maiorescu a ajuns la 36,78% în 2018 şi e cu circa 2,2 puncte procentuale mai mică decât cea din 2017, reiese din bilanţurile comparate de Economica.

Şi în 2018, marja de profit a universităţii o depăşeşte pe cea realizată în 2008. Iată, în tabelul de mai jos, dinamica afacerilor universităţii în perioada analizată.

An Veniturile totale ale Universităţii Titu Maiorescu la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 66,34 de milioane de lei 36,78%
2017 57,94 milioane de lei Peste 39%
2016 51 de milioane de lei 35,4%
2008 37 de milioane de lei 36,54%

Sursă tabel: calcule Economica pe baza bilanţurilor universităţii. 

 

Pe 27 iunie, preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, Iosif Urs, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2. E cercetat pentru că ar fi dezvăluit unor absolvenţi subiectele la examenul de licenţă la Facultatea de Drept. 

Preşedintele Universităţii Titu Maiorescu, Iosif Urs, a fost reţinut joi, 27 iunie, pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, fiind cercetat pentru că ar fi dezvăluit subiectele la examenul de licenţă unor absolvenţi ai instituţiei de învăţământ, informează Agerpres. 
Infracţiunea pentru care e acuzat vizează folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, scrie Agerpres.

Nu există alte cadre didactice ale Universității Titu Maiorescu care să fie reținute în acest caz, au spus pentru Economica oficialii Universităţii Titu Maiorescu.

Examenul de licență de la Facultatea de Drept din sesiunea iunie 2019 s-a finalizat, au precizat oficialii Universităţii Titu Maiorescu pentru Economica. „Față de măsurile preventive dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, conducerea universității, la propunerea Consiliului Facultății de Drept, a hotărât înlocuirea profesorului universitar Iosif Urs din toate comisiile de licență, dizertație și doctorat, responsabilitățile sale administrative fiind delegate altor persoane din conducerea Universității”, au explicat pentru Economica oficialii Universităţii Titu Maiorescu.

Universitatea Spiru Haret urcă pe locul al doilea în topul universităţilor private care au avut cele mai mari afaceri în 2018. 

  • Are însă venituri de peste şase ori mai mici decât în 2008 şi continuă să meargă în pierdere, după ce în 2008 raportase marjă de profit de aproape 48%. 

Universitatea Spiru Haret a încheiat anul 2018 cu venituri totale de aproape 60 de milioane de lei, cu 44% mai mari decât în 2017.

Universitatea continuă să meargă în pierdere în 2018, dar e mai mică decât în anii precedenţi. Pierderile Universităţii Spiru Haret au coborât la circa 14 milioane de lei în 2018, de la peste 23 de milioane de lei în 2017.

An Veniturile totale ale Universităţii Spiru Haret la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 Aproape 60 de milioane de lei Pierderi de 14,09 milioane de lei
2017 41,63 milioane lei Pierderi de 23,26 de milioane lei
2016 45,17 milioane lei Pierderi 20,36 milioane de lei
2008 373,61 milioane lei 47,77%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad coboară un loc şi ajunge pe poziţia a treia în topul universităţilor private care au avut cele mai mari venituri în 2018.

  • Are însă venituri semnificativ mai mici decât în 2008 şi continuă să meargă în pierdere, după ce în 2008 a avut marjă de profit de peste 22%.

Instituţia merge şi în 2018 în pierdere care a crescut cu circa 50% faţă de cea din 2017.

Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad a terminat anul 2018 cu venituri totale de 46,6 milioane de lei, cu 10% mai mari decât cele din 2017.

Pierderile Universităţii Vasile Goldiş au urcat la 15,21 de milioane de lei în 2018, de la 10,14 milioane de lei cât a avut în 2017, arată bilanţurile de la Finanţe, comparate de Economica.

An Veniturile totale ale Universităţii de Vest Vasile Goldiş la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 46,6 milioane de lei Pierdere de 15,21 milioane de lei
2017 42,34 milioane lei Pierdere de 10,14 milioane lei
2016 50,16 milioane lei Pierdere 3,6 milioane lei
2008 74,92 milioane lei 22,23%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

 

Universitatea Sapientia din Cluj rămâne pe poziţia a patra în top.

  • Are venituri mai mari decât în 2012, dar şi pierderi mai mari. 

Universitatea Sapientia a încheiat anul 2018 cu venituri totale de 44,23 de milioane de lei, cu 12% mai mari decât cele din 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe, pe care Economica le-a comparat.

Pierderile Universităţii cresc dramatic, la 1,36 de milioane de lei în 2018, de la mai puţin de 270.000 de lei în 2017, potrivit bilanţurilor pe care le-am comparat.

An Veniturile totale ale Universităţii Sapientia la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 44,23 de milioane de lei Pierdere de 1,36 de milioane de lei
2017 39,47 milioane lei Pierdere de 268.440 de lei
2016 37,8 milioane lei 3,22%
2012 19,6 milioane lei Pierdere de peste 325.000 de lei

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir e şi în 2018 pe locul al cincilea în clasamentul universităţilor care au avut cele mai mari afaceri. 

  • Are venituri şi marjă de profit mai mici decât în 2008. 

Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir a terminat anul 2018 cu venituri totale de circa 35 de milioane de lei, cu 13,48% mai mari decât cele din 2017. Instituţia revine pe excedent în 2018, de 202.467 lei, după ce în 2017 şi în 2016 a avut pierderi însemnate, potrivit bilanţurilor comparate de Economica.

An Veniturile totale ale Universităţii Dimitrie Cantemir la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 35,01 milioane de lei 0,5%
2017 30,85 de milioane de lei Pierdere de 2,5 milioane lei
2016 30,87 milioane de lei Pierdere de 838.591 de lei
2008 45,58 milioane lei 28,23%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

Universitatea Româno-Americană, al doilea an consecutiv pe poziţia a şasea în top. 

  • Are venituri înjumătăţite faţă de cele din 2008 şi merge în pierdere, după ce în 2008 a avut marjă de profit de peste 35%. 

Universitatea Româno-Americană (URA) a încheiat anul 2018 cu venituri totale de 21,48 de milioane de lei, cu 6% mai mari decât în 2017. Pentru al cincilea an consecutiv, URA merge în pierdere. Pierderile universităţii coboară la 2,86 de milioane de lei în 2018, de la 5,52 milioane de lei în 2017, potrivit bilanţurilor depuse la Finanţe, pe care le-a comparat Economica.

An Veniturile totale ale Universităţii Româno-Americane la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 21,48 de milioane de lei Pierdere de 2,86 milioane de lei
2017 20,25 de milioane de  lei Pierdere de 5,52 milioane de lei
2016 19,02 milioane de lei Pierdere de 6,68 milioane de lei

 

2008 44 de milioane de lei 35,27%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

 

Universitatea Nicolae Titulescu urcă un loc în top. Are venituri mai mari decât în 2008 şi în 2017, dar marja de profit e semnificativ mai mică decât în 2008. 

Universitatea Nicolae Titulescu a încheiat anul 2017 cu venituri totale de 14,85 de milioane de lei, cu nici 2% mai mari decât cele din 2017. Marja de profit a universităţii creşte la 1% în 2018, de la 0,2% în 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe, pe care Economica le-a comparat.

An Veniturile totale ale Universităţii Nicolae Titulescu la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 14,85 de milioane de lei 1%
2017 14,58 de milioane de lei 0,2%
2016 13,98 milioane de lei 5,7%
2008 14,76 milioane de lei 23,3%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

 

Universitatea Creştină Partium coboară un loc în top şi ajunge pe poziţia a opta. 

  • Are venituri de trei ori mai mari decât în 2009 şi marjă de profit de peste 5%, după ce în 2009 a raportat pierderi.

Universitatea Creştină Partium a terminat anul 2018 cu venituri totale de 14,78 de milioane de lei, cu 15% mai mici decât cele din 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe, pe care Economica le-a comparat. Universitatea a avut o marjă de profit de 5,2% în 2018, în scădere cu 0.59 puncte procentuale faţă de cea din 2017, reiese din analizele făcute anual de Economica despre acest subiect.

An Veniturile totale ale Universităţii Partium la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 14,78 de milioane de lei 5,2%
2017 17,4 milioane de lei 5,79%
2016 14,21 de milioane de lei 15,58%
2009 4,38 de milioane de lei Pierdere de peste 1 milion de lei

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

Universitatea Danubius urcă un loc şi ajunge pe poziţia a noua în top. 

  • Are venituri şi marjă de profit mai mici decât în 2008. 

Universitatea Danubius a terminat anul 2018 cu venituri totale de 12,16 milioane de lei, cu 17,6% mai mari decât cele din 2017, arată bilanţurile comparate de Economica.

Universitatea a avut o marjă de profit de numai 0,15%, în scădere nesemnficativă faţă de cea din 2017.

An Veniturile totale ale Universităţii Danubius la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 12,16 milioane de lei 0,15%
2017 10,34 de milioane de lei 0,2%
2016 8,93 de milioane de lei 0,2%
2008 15,59 de milioane de lei 25,2%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

 

Universitatea Ecologică, venituri şi marjă de profit semnificativ mai mici decât în 2008. 

Universitatea Ecologică a terminat anul 2018 cu venituri totale de 11,37 de milioane de lei, cu aproape 8% mai mici decât în 2017, arată bilanţurile depuse la Finanţe. Profitabilitatea universităţii a coborât cu peste 10 puncte procentuale, la 7,22% în 2018, de la aproape 17,8% în 2017, reiese din bilanţurile comparate de Economica.

An Veniturile totale ale Universităţii Ecologică la 31 decembrie Profitabilitatea universităţii
2018 11,37 milioane de lei 7,22%
2017 12,35 milioane lei 17,79%
2016 13,33 milioane lei 24,38%
2008 20,3 milioane lei 42%

Sursă tabel: date obţinute şi analizate de Economica.

 

Scăderea afacerilor celor mai multe universităţi private faţă de nivelurile atinse în 2008-2009 e corelată cu diminuarea numărului de absolvenţi din învăţământul superior privat: e de peste cinci ori mai mic decât în anul universitar 2008-2009.

Numărul persoanelor care au absolvit învăţământul superior particular (cu diplomă de licenţă, master, studii postuniversitare sau doctorat) se ridica la 95.038 în anul universitar 2007-2008, arată datele primite de Economica de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
În următorul an universitar, numărul absolvenţilor de învăţământ superior particular a urcat la 103.234 persoane, potrivit informaţiilor pe care INS le-a comunicat pentru Economica.
Spre comparaţie, în anul universitar 2017-2018, doar 17.510 persoane au absolvit învăţământul superior particular (cu diplomă de licenţă, master, doctorat sau studii postuniversitare), arată datele INS.

Citeşte în Economica şi:

Topul universităţilor private cu cele mai mai venituri din România: doar una are afaceri de peste 10 milioane de euro

Mărirea şi decăderea universităţilor private: sunt în al şaselea an de declin

Precizări

Economica a analizat veniturile totale şi excedentul sau, după caz, pierderile universităţilor particulare din România în 2018, 2017, 2016 şi 2008, potrivit bilanţurilor depuse de acestea la Finanţe. În cazul universităţilor pentru care nu sunt disponibile bilanţurile din 2008, le-am folosit pe cele din 2009 (Universitatea Partium) şi 2012 (Universitatea Sapientia).

Am calculat dinamica valorilor principalilor indicatori financiari ai universităţilor funcţie de valorile exacte ale acestora din bilanţurile de la Finanţe.

Nu am inclus în analiză universităţile private cu profil teologic.

Conversia lei – euro a fost făcută la cursul mediu BNR din 2018 de 4,6535 lei pentru un euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...