Torţele olimpice, produse cu ajutorul imigranţilor ilegali

Economica.net
02 07. 2012
london_2012_offers_first_look_at_olympic_torch_design_75685_76246500

Compania Crown Polishing and Plating este anchetată şi ar putea fi amendată cu 50.000 de lire sterline (circa 62.000 de euro), după ce poliţiştii au reţinut în cursul unui raid nouă muncitori din India, cu vârste cuprinse între 20 şi 58 de ani.

„Au numărat muncitorii care intrau şi ieşeau, au verificat câte torţe au fost create şi au fost contabilizate. Ceea ce nu realizau era că existau imigranţi ilegali chiar sub nasul lor”, a declarat o sursă din cadrul companiei, explicând că „personal de securitate, precum şi organizatori ai Jocurilor Olimpice au supravegheat tot timpul lucrările”.

Fabrica din Wolverhampton, a fost verificată în februarie, după ce Agenţia de Frontieră a Marii Britanii a devenit suspicioasă.

„Poliţiştii au dat buzna însoţiţi de câini. A fost un raid în toată regula”, a precizat sursa.

Compania aplică stratul de aur care acoperă torţele produse de Premier Sheet din Coventry.

Un purtător de cuvânt al organizatorilor Jocurilor Olimpice Lodra 2012, a declarat că „firma nu a fost contractată direct, iar problema a ajuns în competenţa Agenţiei de Frontieră a Marii Britanii”.