Toshiba a înregistrat pierderi în primul trimestru din cauza vânzărilor slabe de televizoare şi PC-uri

Economica.net
14 09. 2015
65l9363_front_screen_72852600

Toshiba a anunţat, luni, că în perioada aprilie-iunie a înregistrat pierderi operaţionale de 10,96 miliarde de yeni (91 milioane de dolari), comparativ cu un profit de 47,7 miliarde yeni în perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres.

Vânzările grupului au scăzut cu 5% în ritm anual, până la 1.350 miliarde yeni, cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate, din cauza scăderii vânzărilor de televizoare şi PC-uri.

În urmă cu o săptămână grupul japonez a raportat pierderi nete de 37,8 miliarde de yeni în ultimul an financiar, care s-a încheiat în luna martie 2015, şi, în plus, s-a angajat să-şi remanieze Consiliul de Administraţie după un scandal contabil legat de manipularea rezultatelor în ultimii şase ani.

Directorul general de la Toshiba, Masashi Muromachi a anunţat atunci că vrea să restructureze operaţiunile cu probleme şi va revizui strategiile predecesorului său, care a demisionat în luna iulie, după scandal.

O anchetă demarată de un organism independent a descoperit unele carenţe grave în guvernanţa corporatistă de la Toshiba, precum şi o cultură care îi descuraja pe angajaţi să se opună dorinţelor superiorilor.