Toshiba construieşte în Braşov două parcuri solare

Economica.net
27 10. 2013
2012_11_21_10_40_12_toshiba_logo_81381000

Investiţia în construcţia celor două parcuri fotovoltaice se ridică la aproximativ 37 milioane de euro, iar proiectele sunt derulate prin intermediul firmelor Elisolar şi Vis Solaris, ambele controlate de Energreen Investment Group.

Elisolar are în construcţie un parc solar de circa 5 MW în localitatea Hălchiu, judeţul Braşov, iar firma Vis Solaris are în derulare un proiect fotovoltaic de 17 MW în Hoghiz, acelaşi judeţ.

„Toshiba este antreprenorul lucrărilor. Sperăm ca parcul fotovoltaic de la Hălchiu să fie finalizat până la sfârşitul acestui an”, a declarat Cristian Blaj, administratorul Elisolar.

Compania Toshiba Transmission and Distribution furnizează echipamente pentru distribuţia electricităţii pentru fabrici, ansambluri rezidenţiale şi unităţi de producţie a energiei.

Principalul acţionar al Energreen Investment Group este firma americană de servicii financiare Clarion.

În prezent, în România există proiecte de producţie a energiei în panouri solare de peste 410 MW.

Statul sprijină producţia de energie verde prin sistemul certificatelor vezi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Guvernul a hotărât însă, în luna iunie, să reducă sprijinul acordat prin sistemul de certificate verzi pentru producţia de energie din surse regenerabile. Decizia a fost criticată de companii şi de asociaţiile producătorilor de energie verde, dar investiţiile în astfel de proiecte continuă.