Tot mai multe companii americane se înregistrează în Europa, atrase de taxele mai mici

Economica.net
13 08. 2013
100_one_hundred_dollars_pile_1240572665_39_91639600

Unele dintre cele mai mari fuziuni şi achiziţii care au avut loc în acest an au implicat şi transferul sediilor centrale în străinătate, în special în Europa, pentru plata de impozite mai mici. Aceste tranzacţii au loc într-o perioadă în care politicienii de la Washington au intensificat apelurile pentru reforma sistemului fiscal american.

Grupul farmaceutic Perrigo din Michigan a anunţat că după achiziţia companiei de biotehnologie Elan îşi va transfera sediul central în Irlanda, unde anticipează plata unui impozit de 17%, aproape la jumătate faţă de cel de 30% din SUA.

Deutsche Bank estimează că Perrigo va economisi în consecinţă 118 milioane de dolari pe an.

O altă preluare din sectorul farmaceutic, achiziţia companiei Warner Chilcott de către grupul Actavis, va avea ca rezultat transferul tot în Irlanda. Actavis va plăti un impozit de circa 17%, urmând să economisească în următorii doi ani 150 milioane de dolari.

Compania americană de publicitate Omnicom a anunţat că în urma fuziunii de 35 de miliarde de dolari cu Publicis, grupul nou format va fi înregistrat în Olanda, economisind astfel circa 80 de milioane de dolari pe an.

Liberty Global se va înregistra în Marea Britanie, unde va plăti un impozit pe profit mai mic decât în SUA, de 21%, după achiziţia Virgin Media.

Multe dintre companiile americane care au făcut preluări în Europa nu au dezvăluit cât vor economisi din taxe.

Avantajele fiscale nu sunt principalul motiv al acestor achiziţii sau al transferurilor sediilor centrale, dar analiştii afirmă că numărul companiilor americane care vor să se înregistreze în străinătate este în creştere.

„Am văzut în ultimii ani un număr tot mai mare de companii americane care se transferă în străinătate, fie indepent fie în urma unor achiziţii”, a declarat Mark Kingstone, jurist la firma de avocatură Linklaters.

Această practică a coincis cu intensificarea dezbaterilor politice din Statele Unite pe teme de fiscalitate, democraţii, republicanii şi Casa Albă fiind de acord că actualul cod, care impune un plafon maxim de impozit de 35% dar oferă o multitudine de scutiri, trebuie reformat.