Tot mai mulţi danezi susţin organizarea unui referendum privind apartenenţa ţării lor la UE – sondaj
Potrivit sondajului, 42% dintre danezii chestionaţi doresc un vot pentru a afla dacă Danemarca ar trebui să rămână în cadrul UE, respectiv cu cinci puncte procentuale mai mulţi decât în urmă cu trei luni. În februarie a.c., doar 37% spuneau că vor organizarea unui referendum de tipul celui care va avea loc pe 23 iunie în Regatul Unit.
”Cred că este foarte încurajator şi ilustrează faptul că mulţi danezi s-au săturat de modul în care funcţionează Uniunea Europeană”, a declarat Kristian Thulesen Dahl, preşedintele Partidului Popular Danez (de dreapta), pentru DR News.
Kristian Thulesen Dahl a afirmat că partidul său, care face parte – împreună cu Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de David Cameron, – din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE) din Parlamentul European (PE), nu va milita pentru ieşirea Danemarcei din UE, dar, la fel ca premierul britanic, va cere o returnare de puteri ale UE către capitală.
Sondajul Epinion arată, de asemenea, o scădere a sprijinului în general faţă de UE. În noiembrie 2015, 56% dintre danezi afirmau că vor vota în favoarea menţinerii ţării lor în UE în cazul organizării unui referendum. Procentul a ajuns acum la 44%. De asemenea, 31% dintre cei chestionaţi în noiembrie indicau că ar vota împotriva menţinerii ţării în blocul comunitar, iar acum procentul lor este de 42%.