Toți clienții Credit Europe Bank România, posesori de carduri de credit, își vor putea achita ratele la punctele de plată PayPoint

Toți clienții Credit Europe Bank posesori de carduri de credit beneficiază din luna mai de o nouă modalitate simplă și rapidă de plată a ratelor lunare, datorită parteneriatului încheiat de PayPoint România și Credit Europe Bank, informează cele două companii prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 23 mai 2023, 16:44
Toți clienții Credit Europe Bank România, posesori de carduri de credit, își vor putea achita ratele la punctele de plată PayPoint

Astfel, deținătorii cardurilor de credit emise de către bancă vor putea efectua plăți fără comision la cele aproximativ 20.000 de terminale PayPoint din toată țara, cu înregistrarea plății în contul de client în aceeași zi (dacă plata a fost făcută într-o zi lucrătoare înainte de ora 22:00).

Deținătorii cardurilor CardAvantaj, CEB Diamond, și Optimo Card pot achita de acum contravaloarea ratelor la orice punct de plată PayPoint pe baza extrasului de cont aferent cardului de credit, în variantă tipărită sau electronică. Pentru a finaliza cu succes operațiunea, comerciantul va scana codul de bare cu ajutorul terminalului PayPoint, pentru a identifica numărul de cont.

Utilizatorii pot plăti în numerar contravaloarea sumei de pe extras, iar pentru fiecare tranzacție se va elibera un bon care certifică înregistrarea plății. Suma maximă ce poate fi achitată într-o tranzacție este de 5.000 de lei. Utilizatorii care doresc să ramburseze o sumă ce depășește acest prag, pot efectua tranzacții suplimentare.

PayPoint, principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România, își diversifică astfel portofoliul de produse oferite comercianților din rețeaua sa, iar clienții finali se vor bucura de mai multe opțiuni de plată la orice punct PayPoint din țară.

Portofoliul Credit Europe Bank include carduri de credit pentru cumpărături în rate, pentru plăți pe plan local și internațional. Din oferta Credit Europe Bank România fac parte CardAvantaj, Optimo Card și CEB Diamond.

„Venim încă o dată în întâmpinarea clienților noștri posesori de carduri de credit prin noul parteneriat cu PayPoint. Astfel, le asigurăm acestora o nouă metodă sigură și simplă de rambursare a extraselor cardurilor de credit. Colaborarea completează și extinde soluțiile existente crescând și mai mult acoperirea geografică și alternativele din fiecare zonă. Continuăm să punem accentul pe a identifica soluții facile, care să le simplifice viața clienților”, a declarat Yakup Çil, CEO Credit Europe Bank România.

„Știm că oamenii au nevoie de soluții de plată simple și ușor de accesat, aflate în proximitatea zonei unde locuiesc sau unde își desfășoară activitatea. Unul dintre cele mai importante obiective ale PayPoint este simplificarea plăților pentru toată lumea, iar prin parteneriatul încheiat cu Credit Europe Bank reușim să ne atingem acest scop și să extindem gama de servicii pe care o punem la dispoziție în rețeaua noastră de parteneri. Alte noi opțiuni de plată vor fi adăugate pe parcursul acestui an, dar vom anunța mai multe detalii în curând”, a spus Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services România.

Despre Credit Europe Bank România

Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse și servicii către persoane fizice, IMM-uri și corporații. Credit Europe Bank a deschis un nou capitol spre digitalizare și tehnologizare, relansând website-ul instituției, introducând Apple Pay și Google Pay, lansând o nouă interfață de Internet Banking și prima aplicație de mobil adresată cardurilor de credit din portofoliul Băncii și punând la dispoziție comercianților aplicația Avantaj SoftPOS.

Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, Banca este activă din anul 1993, când a activat sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (în anul 2000), iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România.

Despre PayPoint

PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 20.000 de locații în care clienții pot efectua diverse plăți: facturi utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu, transfer de bani, loto sau servicii de securitate. De asemenea serviciul de coletărie este disponibil pentru consumatori, astfel că aceștia își pot ridica din magazinele PayPoint Colet Expres produsele comandate, la o oră potrivită programului lor.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...