Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti au înregistrat creşteri de două cifre după primele 10 luni

Economica.net
25 11. 2019
11_ecklq_rszbursa_de_la_bucuresti_655x322_87818000

Potrivit unui comunicat al Bursei, indicele BET-XT-TR, care include cele mai tranzacţionate 25 de companii, dar şi dividendele acordate de acestea, a înregistrat o creştere de 37% iar indicele BET-FI, care include cele cinci societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, a crescut cu 22% de la începutul anului.

„Oricât de atractive ar fi evoluţiile pieţei, investitorii au nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care să arate că pot trece testul pieţei. La nivel de trend, observăm că din ce în ce mai multe companii accesează bursa pentru dezvoltarea afacerilor prin emiterea de obligaţiuni, o alternativă la finanţarea bancară menită să ofere, pe lângă acces la capital, un plus semnificativ de vizibilitate şi condiţii mai bune pentru finanţări ulterioare. Emisiunile de obligaţiuni pot fi considerate anticamera viitoarelor IPO-uri – evident, în măsura în care o astfel de operaţiune face parte din viziunea acţionarilor – pentru că le permit companiilor să aibă un contact direct şi relevant cu investitorii şi cu entităţile reprezentative ale pieţei de capital”, a declarat Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea totală de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost de 1,77 miliarde euro de la începutul anului şi până la finalul lunii octombrie. La sfârşitul primelor zece luni din acest an, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB era de 106,3 miliarde lei, echivalentul a 22,3 miliarde euro.