Totul despre prăbuşirea preţului petrolului. Cine pierde, cine câştigă. Reacţia Rusiei
Barilul de ţiţei Brent s-a tranzacţionat, luni, la preţuri apropiate de 36 de dolari, cele mai scăzute de la jumătatea anului 2004. Petrolul s-a ieftinit constant începând din iunie 2014, când se tranzacţiona la peste 112 dolari pe baril. Maximul absolut anterior crizei financiare, de aproape 139 dolari pe baril, înregistrat în iunie 2008, rămâne o amintire îndepărtată, un răsfăţ al istoriei pentru ţările care depind exclusiv de „petrodolari”, pentru companiile care îl extrag şi pentru „băieţii deştepţi” care tratează între vânzători şi cumpărători.
De ce s-a ieftinit petrolul
Conform tradiţiei, într-o economie de piaţă preţurile reprezintă rezultatul raportului dintre cerere – ce cantitate de marfă este necesară şi cât sunt consumatorii dispuşi să plătească, şi ofertă – cât de multă marfă este la vânzare şi la ce preţuri sunt dispuşi cei care o extrag să o vândă.
Istoric, oferta a fost controlată de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), un cartel de 12 ţări producătoare, printre care Arabia Saudită, ţările arabe, Iranul, Venezuela şi Nigeria. Până anul trecut, OPEC a negociat şi stabilit aşa-numite ţinte de producţie, prin care au influenţat preţul barilului de petrol. Pe când controlau mai mult de jumătate din petrolul lumii, strategia a dat roade.
Progresul tehnic a condus la apariţia pe piaţă a altor producători, în speţă extracţia de şist din SUA şi Canada, ceea ce a slăbit poziţia de forţă controlată până acum de OPEC. Cartelul a pierdut unul dintre cei mai importanţi clienţi – Statele Unite, care au ajuns rapid la independenţa energetică.
A doua parte a anului 2014 a marcat startul unui război al preţurilor din partea ţărilor arabe din Golful Persic, care încearcă să-şi conserve cota de piaţă indiferent de nivelul preţurilor, fără a ţine cont de interesele partenerilor din OPEC.
OPEC a renunţat, la începutul lunii decembrie, la ţintele formale de producţie, saudiţii şi aliaţii lor din Golf dând impresia că vor continua să pompeze din plin indiferent de preţ.
Tot pe partea de ofertă aVem Federaţia Rusă, al treilea mare producător la nivel mondial. Producţia de petrol a Rusiei a crescut în acest an la cel mai ridicat nivel de la destrămarea Uniunii Sovietice încoace, potrivit Bloomberg. Apariţia ruşilor în ecuaţie nu este însă rezultatul unei strategii a Kremlinului. Ilustrează, mai degrabă, rezultatele surprinzător de bune obţinute în acest an de o serie de exploatări petrolifere vechi, precum şi de inaugurarea unor noi câmpuri petrolifere, care au compensat scăderea graduală a producţiei în Siberia de Vest, principala regiune producătoare de petrol a Rusiei.
Companiile energetice ruse par să fi găsit resurse pentru upgrade-uri tehnologice la puţurile mai vechi şi pentru dezvoltarea de noi proiecte, În pofida prăbuşirii preţului petrolului şi accesului mai dificil la finanţare şi pieţe de desfacere, pe fondul sancţiunilor impuse de SUA şi UE în urma anexării Peninsulei Crimeea şi izbucnirii conflictului separatist din estul Ucrainei.
Producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 0,5% în primele nouă luni din acest an, faţă de plus 1,3% în SUA, respectiv 5,8% în cazul Arabiei Saudite, potrivit datelor Citigroup. Creşterea pare modestă, însă trebuie ţinut cont că o parte dintre ţările OPEC au invitat Rusia, în acest an, să reducă producţia în încercarea de a creşte preţul petrolului.
Între timp, americanii nu dau înapoi. Potrivit datelor oficiale, numărul platformelor petroliere a continuat să crească în ultimele săptămâni în SUA, deşi petrolul se tranzacţionează de ceva vreme la minime multianuale.
Putem trage o primă concluzie: este petrol din abundenţă pe piaţă, tot mai mult de la o zi la alta. De la exploatările high-tech din Dakota de Nord la bălţile negre din deşertul arab şi pustiul îngheţat al Siberiei, omenirea extrage furibund.
Cine consumă tot acest petrol? La celălalt capăt al balanţei stă, desigur, cererea. Temerile privind încetinirea creşterii economice globale au plafonat cererea de petrol, de metale industriale şi mărfuri. Rateurile date recent de economia Chinei, motorul creşterii economice globale în timpul crizei de acum 6 ani, accentuează sentimentul negativ.
După mai mult de două decenii de creştere bazată pe producţie şi exporturi, China a început o reorientare, încercând să stimuleze consumul intern, bunăstarea, să crească ponderea serviciilor în PIB. Între timp, Europa este împotmolită în stagnare economică şi stagflaţie.
În ieftinirea petrolului se vede, indirect, şi mâna Rezervei Federale a SUA. Economia americană merge mai bine, astfel că banca naţională reacţionează cu măsuri anti-ciclice: a decis, recent, pentru prima oară în ultimii 10 ani, majorarea dobânzii de politică monetară în SUA. Dolarul american s-a scumpit. Şi, cum petrolul şi toate mărfurile sunt denominate în dolari, preţurile au scăzut.
Fed va continua anul viitor ciclul de rigidizare a politicii monetare – rămâne de văzut cum vor reacţiona pieţele.
Ce înseamnă petrolul mai ieftin
Pe scurt, preţuri mai mici. La aproape tot. Preţurile carburanţilor se văd în costul transporturilor, iar scăderea lor poate acţiona ca stimulent al activităţii economice.
Totuşi, Costul petrolului reprezintă doar o fracţiune din preţurile „la pompă”. Mai mult de jumătate din leii plătiţi benzinarilor ajung la stat, sub formă de taxe, accize şi TVA.
Fără îndoială, marii pierzători ai actualei crize a petrolului sunt companiile care produc materia primă şi ţările care depind exclusiv de „petrodolari”. Marile companii petroliere, ţările OPEC sau Rusia simt din plin în bugete impactul petrolului mai ieftin.
Pentru restul lumii însă, ieftinirea ţiţeiului reprezintă o binevenită reducere de cheltuieli.