Touroperatorii turci se aşteaptă la triplarea numărului de turişti români în 2022

Peste 700.000 de turişti români sunt aşteptaţi să viziteze Turcia anul viitor, comparativ cu 270.000 anul acesta, a declarat marţi Cuneyt Tansu Demir, consilierul preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din Turcia (TURSAB).
AGERPRES - mie, 10 nov. 2021, 09:15
Touroperatorii turci se aşteaptă la triplarea numărului de turişti români în 2022

„Aceasta înseamnă că în următorii ani vom atinge, cu uşurinţă, cifra de un milion de turişti români în Turcia”, a precizat Tansu Demir la o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.

Potrivit acestuia, se ştie încă de pe acum că turiştii români au făcut rezervări pentru anul viitor la Istanbul, în Cappadocia şi în staţiunile din Antalya. Însă marea majoritate a turiştilor români vizitează Turcia în perioada cuprinsă între luna aprilie şi sfârşitul lunii septembrie, iar touroperatorii turci ar dori să le ofere şi alte tipuri de turism decât cel estival.

Pe de altă parte, Cuneyt Tansu Demir a precizat că schimburile de turişti dintre România şi Turcia nu trebuie să se deruleze într-un singur sens. „Având în vedere că la nivel mondial există 12 milioane de turişti turci, o parte din aceştia ar putea să viziteze România, dacă nu ar exista obstacolul obţinerii vizelor”, a apreciat consilierul turc, care a făcut un apel către autorităţile române să faciliteze obţinerea vizelor pentru cetăţenii turci care doresc să viziteze România.

La rândul său, Corina Martin, proprietara agenţiei Mistral Tours Constanţa şi fost preşedinte al ANAT a menţionat că în timp ce Turcia este de mai mulţi ani destinaţia turistică numărul unu pentru români, trebuie dezvoltate mai mult sosirile turiştilor turci în România. „Dacă vom reuşi să facem asta, aeroporturile din România şi cele din Turcia vor avea mai mulţi pasageri câştigaţi, iar agenţiile de turism din cadrul TURSAB şi agenţiile din cadrul ANAT vor avea mai mulţi clienţi”, a adăugat Corina Martin.

Aceasta a recunoscut că obţinerea vizelor este o problemă reală. „Într-adevăr viza pentru România, pentru cetăţenii turci, se obţine destul de greu. Durează. Trebuie trimise paşapoartele la Ambasada de la Ankara sau la Consulatul din Istanbul. Şi este o procedură destul de lungă care nu ne dă nouă voie în agenţii să vindem de pe azi pe mâine, sau de astăzi pentru weekend-ul viitor, un pachet turistic la Constanţa de exemplu”, a precizat Corina Martin.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din Turcia (TURSAB) este cea mai importantă organizaţie de turism din Turcia în condiţiile în care regrupează aproximativ 12.0000 de agenţii de turism.

Mistral Tours & Events, Asociaţia Patronală RESTO Constanţa şi Turkish Airlines Constanţa organizează în perioada 9-16 noiembrie a.c. un circuit de informare în Kazahstan pentru consolidarea parteneriatului demarat cu touroperatorii kazahi. Această vizită beneficiază de susţinerea Ambasadei Republicii Kazahstan în Romania şi de cea a României la Nur Sultan.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele spre și dinspre Dubai și Abu Dhabi
Wizz Air anunță că, în actuala situație din Orientul Mijlociu, sunt posibile prelungiri ale timpului de zbor pe rutele ...
Transportatorul aerian Wizz Air a transmis atăzi o notificare de presă în care anunță că, din cauza escaladării conflictului dintre Israel și Iran, este posibil ca avioanele sale care zboară......
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Anunț al lui Bolojan despre intrarea României în incapacitate de plată: Nu mai poate fi susținut
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat astăzi că deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut de ...
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană operând pe sectoare distincte (Video)
CNAIR: Lucrările de pe lotul 1 al AO Nord se află într-un stadiu avansat, cei doi constructori din asocierea româno-italiană ...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susţine, într-o postare pe Facebook, că lucrările ...
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin 270 de morţi
India dispune verificări la toate avioanele Boieng din flota sa, după catastrofa de la Ahmedabad, soldată cu cel puţin ...
Guvernul indian a dispus o inspecţie de urgenţă a tuturor aeronavelor Boeing 787 după dezastrul aviatic de joi din Ahmedabad, ...