Toyota a revenit pe primul loc în topul producătorilor auto, devansând GM în T3

Toyota a revenit în trimestrul al treilea pe prima poziţie în topul celor mai mari producători auto la nivel mondial după vânzări, devansând General Motors, datorită măsurilor de stimulare a economiei adoptate de guvernul japonez, care au generat un spor de competitivitate pentru exportatori.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 08:31
Toyota a revenit pe primul loc în topul producătorilor auto, devansând GM în T3

Toyota Motor Corp. a vândut în trimestrul al treilea 2,5 milioane de autovehicule, în urcare cu 2,8% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor prezentate luni de cea mai mare companie japoneză, preluate de Bloomberg.

General Motors a anunţat pentru aceeaşi perioadă vânzări în urcare cu 5,5%, la 2,4 milioane autovehicule.

Locul al treilea revine grupului german Volkswagen, cu 2,33 milioane unităţi.

Astfel, Toyota şi GM au făcut din nou schimb de locuri, după ce grupul american a preluat prima poziţie în trimestrul al doilea.

Toyota a fost însă cel mai mare producător auto la nivel mondial în primele nouă luni ale anului, cu 7,41 milioane autovehicule vândute, faţă de 7,25 milioane în cazul GM, respectiv 7,03 milioane la Volkswagen, potrivit datelor prezentate de cele trei companii.

Analiştii anticipează că Toyota va înregistra în acest an un profit record. În trimestrul al treilea, profitul grupului japonez a urcat cu 72%, la 4,6 miliarde de dolari, de trei ori mai mult faţă de rezultatul GM şi cu 70% peste câştigurile Volkswagen, potrivit estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg.

Succesele recente ale Toyota reflectă impactul politicii economice a guvernului condus de premierul Shinzo Abe, care a introdus, în parteneriat cu banca centrală, măsuri agresive de consolidare a competitivităţii exporturilor industriei japoneze. Yenul s-a depreciat puternic în urma acestor măsuri, economia creşte din nou după cinci ani consecutivi de recesiune, iar inflaţia este în urcare după 15 ani de deflaţie.

Încrederea în rândul marilor producători japonezi de bunuri este la maximul ultimilor 6 ani, iar preţurile acţiunilor companiilor nipone au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 50 de ani.

Yenul s-a depreciat cu aproximativ 11% în acest an în raport cu dolarul SUA, sprijinind exportatorii japonezi în raport cu rivalii din Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...