Investiţia din SUA face parte din strategia de localizare de companiei, a informat Toyota, după ce, în urmă cu două săptămâni, a anunţat că în următorii cinci ani va aloca în Statele Unite zece miliarde de dolari pentru investiţii de capital.
Cei 600 de milioane de dolari vor fi folosiţi la retehnologizare şi achiziţionarea unor echipamente de ultimă generaţie la fabrica din Indiana pentru a produce suplimentar 40.000 de SUV-uri Highlander în fiecare an. Producţia acestui model ar urma să înceapă în 2019.
La fabrica din Indiana au fost produse anul trecut peste 400.000 de vehicule, creându-se 5.300 de locuri de muncă în statul în care guvernator este vicepreşedintele Mike Pence. În 10 ianuarie, preşedintele Toyota, Akio Toyoda, s-a întâlnit cu Pence la Washington.
La începutul acestei luni, preşedintele Donald Trump declara: ‘Toyota Motor a anunţat că va construi o nouă fabrică în Baja, Mexic, unde va produce maşinile Corolla destinate pieţei din SUA. În niciun caz! Ori construiesc o fabrică în SUA ori plătesc taxe vamale ridicate’.