Toyota România derulează o campanie de rechemare în service a peste 1.400 de automobile Toyota şi Lexus

Toyota România derulează o operaţiune de rechemare în service a peste 1.400 de automobile Toyota şi Lexus, în vederea verificării şi înlocuirii canistrei de carbon activ din rezervor, precizează compania, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 23 aug. 2016, 13:04
Toyota România derulează o campanie de rechemare în service a peste 1.400 de automobile Toyota şi Lexus
Operaţiunea de schimbare a canistrei de carbon activ din rezervor durează 2-3 ore, în funcţie de model, iar toate costurile survenite în urma acestei operaţiuni sunt suportate integral de către Toyota.
 
La finalul lunii iulie, Toyota România a notificat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) despre începerea derulării unei campanii de prevenţie care viza rechemarea în service a peste 1.400 de unităţi Toyota şi Lexus.
 
Clienţii nu sunt afectaţi financiar de această operaţiune şi sunt informaţi, conform procedurii interne, prin scrisori recomandate, cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiat atelier de reparaţii autorizat Toyota, pentru efectuarea operaţiunii.
 
Pâna în acest moment, în România nu au fost semnalate incidente legate de posibile defecţiuni ale canistrei de carbon activ.
Te-ar mai putea interesa și
Ce faci cu ambalajele SGR  când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
Ce faci cu ambalajele SGR când automatul magazinului nu funcționează. Obligațiile retailerilor
În situațiile în care echipamentele automate de preluare a ambalajelor (RVM-urile) nu funcționează corespunzător, comercianții au obligația de a asigura colectarea ambalajelor prin metode......
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Autostrada Bucureștiului A0. Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud. Când e gata? VIDEO
Veste mult așteptată! Au început lucrările de aplicare a marcajelor rutiere pe lotul 3 al A0 Sud, informează duminică ...
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Magazinele HalfPrice cu produse de marcă la preţuri mici se extind în ţară şi face angajări
Lanțul de retail HalfPrice, cel mai nou brand al grupului CCC, care vinde articole de marcă la preţuri accesibile, va ...
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Se prăbușește dolarul? Euro câștigă teren de la o zi la alta. Ce urmează să se întâmple cu economia SUA
Dolarul pierde teren pe fondul incertitudinilor induse de noua administrație Trump, susține o analiză iBanFirst. Perspectivele ...