TPBI reconfigurează traseele liniilor de transport în comun din zona capătului de linie „Clăbucet”, ca urmare a începerii lucrărilor de construcție la stația de metrou „1 Mai”
Potrivit unui comunicat al TPBI, începând cu data de 6 iulie, liniile de tramvai 3, 24 şi 45 vor fi suspendate.
Pe de altă parte, va fi înfiinţată linia de tramvai 42, care va asigura legătura între terminalele „Vasile Pârvan” şi „Piaţa Presei”, pe traseul: „Vasile Pârvan”, Calea Plevnei, Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, Str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Bd. Expoziţiei, „Piaţa Presei”, cu întoarcere pe Bd. Expoziţiei, Str. Aviator Popişteanu, Str. Dornei, Str. Puţul lui Crăciun, Bd. Ion Mihalache, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Calea Plevnei, „Vasile Pârvan”.
De asemenea, va fi înfiinţată linia de tramvai 53, între „Mezeş” şi „Cartier Dămăroaia”, pe traseul: „Mezeş”, Şos. Chitilei, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, Str. Piatra Morii, „Cartier Dămăroaia” şi retur. În zilele de sâmbătă, 6 iulie, şi duminică, 7 iulie, pe acest traseu vor circula autobuzele liniei navetă 653, în restul perioadei urmând să circule tramvaiele liniei 53.
Traseele liniilor de troleibuz 86 şi 97 vor fi scurtate, vehiculele urmând să întoarcă la Clăbucet, în loc de „Dridu”, respectiv, „Străuleşti”.
Va fi înfiinţată linia de troleibuz 95, care va asigura legătura între Cartierul Pajura (de la capătul „Dridu”) şi Străuleşti. Astfel, actualul traseu al liniei 97 între Străuleşti şi Clăbucet va fi asigurat de linia 95 şi de trenurile Magistralei 4 de metrou. În zilele de 6 şi 7 iulie, pe acest traseu vor circula autobuzele liniei navetă 695, în restul perioadei urmând să circule troleibuzele liniei 95.
Porţiunea cuprinsă între „Dridu” şi Clăbucet, pe care nu vor mai circula troleibuzele liniei 86, va fi acoperită de autobuzele liniei navetă 686, care va funcţiona pe traseul: „Dridu”, Str. Pajurei, Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Str. Carpaţi, Str. Mirceşti, Str. Caransebeş, Str. Clăbucet, „Clăbucet”, cu întoarcere pe Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Str. Dornei, Calea Griviţei, Str. Pajurei, „Dridu”.
Linia 476 va fi modificată, urmând să funcţioneze pe traseul de bază de la „Pasaj CFR Chitila” până la Mezeş, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Laminorului, Bd. Bucureştii Noi, până la terminalul „Străuleşti”.
Linia de noapte N113 va funcţiona pe un traseu modificat între terminalele „Piaţa Unirii 2” şi „Mezeş”, astfel: „Piaţa Unirii 2”, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Ion Mihalache, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Str. Soveja, Calea Griviţei, Şos. Chitilei, „Mezeş”, cu întoarcere pe Şos. Chitilei, Calea Griviţei, Str. Carpaţi, Str. Mirceşti, Str. Caransebeş, Str. Clăbucet, Bd. Ion Mihalache, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor, „Piaţa Unirii 2”.
Linia de noapte N117 va funcţiona între „Piaţa Unirii 2” şi „Străuleşti”, pe următorul traseu: „Piaţa Unirii 2”, Bd. I.C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. General Gheorghe Magheru, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Str. Clăbucet, Str. Aviator Popişteanu, Str. Soveja, Calea Griviţei, Bd. Bucureştii Noi, Străuleşti, cu întoarcere pe Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Str. Carpaţi, Str. Mirceşti, Str. Caransebeş, Calea Griviţei, Bd. Dacia, Bd. General Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Str. Halelor, terminal „Piaţa Unirii 2”.
Totodată, în zona reorganizată, vor fi înfiinţate trei staţii noi, şi anume: „Carpaţi” (amplasată pe Str. Carpaţi), „Caransebeş” (amplasată pe Str. Caransebeş) şi „Soveja” (amplasată pe Str. Aviator Popişteanu), precizează TPBI.