Da, numai că, în prezent, o societate anonimă e mai stigmatizată decât „Te plătește Ghiţă!”, fiindcă a patra Directivă UE privind combaterea spălării banilor interzice cu totul acțiunile la purtător.
Deși aceste instrumente au reprezentat una dintre bazele apariției și dezvoltării capitalismului. Prima întreprindere care a emis acțiuni la purtător au fost faimoasele Companii ale Indiilor de Est, cea britanică și cea olandeză, în secolul XVIII.
De altfel, motivul primordial care a dus la apariția conceptului de acțiuni la purtător nu a fost dorința de anonimat. În acea epocă pre-digitală și în care și țiparul era incă în stadiu de pionierat, ținerea în sigurantă și în condiții de încredere a unor registre de acționari deţinători de titluri de valoare nominale la firme era un lucru extrem de dificil. Nici serviciile poștale nu puteau fi considerate suficient de sigure.
De aceea, s-a găsit soluția acțiunilor la purtător, care asigurau păstrarea și transferul facil al acestora. Lichiditatea mare și ușurința transferurilor a făcut chiar ca, o anumită perioadă, acțiunile la purtător ale celor mai importante companii să fie considerate ca fiind aproape echivalente de numerar. Emisiunea și transferurile ușoare facilitau atragerea de capital pentru înființarea de noi afaceri și celeritatea tranzacțiilor corporative, evitând blocajele birocratice și procedurale.
Din păcate însă, statele și reglementatorii au pornit o adevărată cruciadă, similară cu cea împotrivă secretului bancar, în ideea că cel mai mare dușman este anonimatul, iar cei care se ascund nu pot avea decât motive dubioase să o facă. De aceea cei etichetați cu „Te plătește Ghiţă!” şi anterior de Vântu sau de Patriciu se pare că poartă o anatemă soft comparativ cu aceia cu patron/mogul anonim. În UE anonimatul business-ului echivalează cu „erezia”. Deși se uită prea ușor că orice firmă are nu doar acționari, ci și administratori și alți reprezentanți legali care, în mod firesc, nu pot rămâne anonimi.