Tradeville: Acţiunile Electrica au un potenţial de creştere de 15% faţă de preţul ofertei publice

Economica.net
02 07. 2014
bvb_sediu_88314900_73036800_60375500_61149700_84872600

‘Preţul-ţintă calculat de noi pentru următoarele 12 luni este 12,66 lei/ acţiune, ceea ce implică un potenţial de creştere de 15% faţă de preţul stabilit pentru ofertă, 11 lei/ acţiune. Pentru cei care au subscris pe tranşa cu discount, la 10,45 lei, potenţialul de creştere este 21%. Ne aşteptăm ca acţiunile Electrica să se înscrie în tiparul sezonier al companiilor de utilităţi, cu o perioadă de creştere mai susţinută în iarnă-primăvară, în anticiparea dividendului’, a precizat Georgiana Androne, analist financiar la Tradeville.

Oferta Electrica, cea mai mare derulată vreodată prin bursa românească, a consemnat câteva aspecte pozitive – cum ar fi suprasubscrierea de peste două ori, oferirea de discount şi introducerea subscrierilor garantate -, dar şi câteva aspecte mai puţin bune – neacordarea de discount pe tranşa garantată sau publicarea prospectului cu doar o zi înainte de startul ofertei, spun specialiştii Tradeville.

Gradul relativ mare de subscriere al întregii oferte, peste 200%, s-a datorat într-o bună măsură tocmai atractivităţii discountului oferit micilor investitori pe o tranşă separată, care a înregistrat şi cel mai mare grad de subscriere, peste 1.400%. Subscrierile au fost alimentate şi de împrumuturi de la bănci, după cum au recunoscut autorităţile.

‘Este de salutat introducerea garantării subscrierilor pentru micii investitori, care au avut în acest sens un pachet separat de 10 milioane de acţiuni. Totuşi, în opinia noastră, împărţirea tranşei micilor investitori în două subtranşe paralele a fost o complicaţie ne-necesară, care arată să statul a tras concluziile greşite din listarea Romgaz. Gradul ridicat de suprasubscriere a tranşei cu discount sugerează că investitorii de retail îşi doresc în primul rând un preţ mai avantajos pentru acţiunile pe care le achiziţionează, motiv pentru care eliminarea discountului pentru tranşa garantată a fost de natură să reducă atractivitatea unei inovaţii binevenite pe piaţa locală (garantarea subscrierilor)’, menţionează Georgiana Androne.

Pe tranşa garantată, gradul de subscriere a fost 83%, nefiind atins pragul maxim de 10.000 mici investitori (au fost peste 9.700). În ceea ce priveşte tranşa cu discount, aceasta a fost principala beneficiară a realocării de acţiuni, ceea ce este un lucru pozitiv întrucât în acest fel este susţinut interesul micilor investitori pentru viitoarele listări. Dacă înainte de realocare, investorii de pe această tranşă ar fi primit doar 71 acţiuni din 1.000 subscrise, după redistribuire aceştia au primit 330 acţiuni la 1.000 subscrise, adică de 4,6 ori mai mult decât iniţial, spun specialiştii Tradeville.

Pe de o parte, unul dintre punctele pozitive ale ofertei primare de listare a companiei Electrica a fost chiar oferta în sine, potrivit Tradeville. Creşterea numărului de companii listate la BVB este un punct-cheie în atragerea unui număr mai mare de investitori şi în acelaşi timp ar putea creşte încrederea companiilor private că listarea la bursă este o alternativă foarte bună pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare.

Pe de altă parte, la fel ca la ultimele listări, publicarea prospectului de ofertă cu cel puţin o săptămână înainte de start (şi nu doar cu o zi înainte) şi o promovare eficientă către potenţialii investitori noi ar putea fi una dintre cheile dezvoltării pieţei de capital locale. Această strategie ar genera avantaje pentru beneficiarul IPO-ului şi, în acelaşi timp, ar fi o bună oportunitate de creştere a imaginii bursei.

‘Dacă pentru micii investitori punctul de atracţie a fost discountul, investitorii instituţionali străini probabil au fost atraşi de contextul macroeconomic pozitiv, cu estimări de accelerare a creşterii economice pentru 2014-2015, în care o companie de utilităţi cu venituri stabile, reglementate, şi lichiditate crescută oferă o bună modalitate de expunere la o piaţă de frontieră’, a adăugat analistul Tradeville.

Un alt punct forţe al Electrica, atât pentru instituţionali, cât şi pentru micii investitori, este angajamentul managementului de a distribui 85% din profit sub formă de dividende pe termen lung, procent mai generos decât la alte companii de stat listate la BVB.