TradeVille anunţă succesul ofertei publice de vânzăre de obligaţiuni a Impact Developer & Contractor, care s-a desfășurat în perioada 12 – 23 februarie
Prin succesul acestei oferte de vânzări de obligaţiuni, Impact duce totalul fondurilor atrase din piaţa de capital la peste 135 de milioane de euro în cei 28 de ani de prezenţă la bursă.
Astfel, în perioada 12-23 februarie 2024, Impact a vândut 30.000 de obligaţiuni denominate în euro, necondiţionate, neconvertibile şi negarantate către investitorii de retail. Impact este primul dezvoltator imobiliar din România, fiind primul emitent al unor obligaţiuni corporative în valută la BVB.
Cu un preţ nominal de 100 de euro pe titlu şi o scadenţă la trei ani, obligaţiunile Impact vor fi listate la BVB sub simbolul IMP27E. Dobândă finală stabilită de emitent vă fi publicată pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti, printr-un raport curent. Alocarea se va face numai către investitorii care au subscris la dobândă finala şi va fi făcută pro-rata.
„Suntem încântaţi de succesul ofertei Impact. Această reuşită este o dovadă a încrederii investitorilor în potenţialul companiei Impact şi al pieţei de capital româneşti. De asemenea, este o confirmare a poziţiei TradeVille ca lider în domeniul intermedierii ofertelor publice şi a dedicării noastre de a oferi clienţilor noştri acces la cele mai atractive oportunităţi de investiţii. Avem un pipeline solid pentru restul anului, iar această reuşită ne dă încredere că putem avansa cu mai multe proiecte. Încurajăm toate companiile interesate să exploreze finanţarea prin bursă şi să ne contacteze pentru mai multe detalii”, a declarat Miriam Andrei, CEO TradeVille.
Cuponul fix al obligaţiunilor a atras investitorii, într-o perioadă caracterizată de provocări economice. Succesul ofertei publice Impact confirmă revenirea optimismului pe piaţa de capital românească, după o perioadă de acalmie, şi reiterează încrederea investitorilor în potenţialul sectorului imobiliar românesc, în ciuda provocărilor actuale.
„După oferta Impact, avem confirmarea că piaţa de retail este pregătită pentru lansarea de produse şi servicii noi care vor facilita accesul la investiţii şi vor simplifica operaţiunile. De 30 de ani, suntem în avangarda pieţei de capital româneşti şi ne angajăm să continuăm această misiune, oferind soluţii eficiente şi adaptate nevoilor specifice ale pieţei locale”, a mai spus Miriam Andrei.
TradeVille, cu o experienţă de 30 de ani în industria de brokeraj din România, aduce constant inovaţie şi servicii de calitate clienţilor săi. Cu un angajament puternic faţă de succesul clienţilor şi o echipă dedicată, TradeVille continuă să fie partenerul de încredere pentru cei care doresc să exploreze oportunităţile pieţei financiare.