Tradeville: La Bursă ar putea intra până la trei miliarde de euro de la străini. Cum să profiţi?
România a intrat în centrul antenţiei investitorilor străini ca urmare a estimărilor FMI privind creşterea economică de 2,2% anul acesta şi de 2,5% în 2015, o rată a şomajului redusă în comparaţie cu zona euro şi un curs de schimb stabil, potrivit comunicatului casei de brokeraj Tradeville.
“România pare a fi noua destinaţie a capitalurilor, motiv pentru care consider că a fost creat şi acronimul NIROPA, care nu este altceva decât un instrument de vânzare şi marketing al băncilor de investiţii cu scopul de a convinge marile fonduri de a include în portofoliile proprii acţiuni din Nigeria, România şi Pakistan.
Motivele pentru care România este atractivă ţin de faptul că a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană anul trecut, de 3,5% faţă de 0,1% la nivelul U şi o rată a şomajului în ţara noastră este 7,3% în luna mai, faţă de 11,6% în zona euro.
De asemenea, România ar putea capta interesul unor noi investitori și datorită faptului că, în condițiile în care cursul de schimb este stabil, dobânda-cheie la minimul istoric de 3,5% și rata inflației de circa 1%, există asteptări pentru relansarea creditării bancare și a pieței imobiliare în 2014, , potrivit comunicatui casei de brokeraj Tradeville.
În plus, indicele BET al pieței de acțiuni are un spațiu de creștere de 50% până la maximele de dinainte de criză, prin comparație cu marile burse unde indicii au depășit de mult valorile pre-criză”, este de părere directorul general adjunct al casei de brokeraj Tradeville, Ovidiu Dumitrescu.
Toate acestea constituie premise pentru ca piaţa de acţiuni să evolueze pozitiv ca urmare a atragerii de capitaluri străine.
Un alt pariu pe care piața l-ar putea specula ar putea fi includerea României în indicele MSCI Emerging, deoarece tranziţia către acesta ar permite fondurilor care investesc pe pieţele emergente să îşi construiască expunere pe ţara noastră.
În prezent, BVB are în indicele MSCI Frontier 100 cinci companii – Banca Transilvania, BRD, Transgaz, Romgaz şi Petrom –care reprezintă cumulat o pondere de 2,4%.
“De pildă, ETF-ul administrat de BlackRock și care replică performanța indicelui MSCI Frontier are 665 mil $ sub administrare, pe când ETF-ul care replică performanța indicelui MSCI Emerging are active de 40 mld $. Dacă România ar ieși din MSCI Frontier și ar intra în MSCI Emerging, înseamnă ieșiri de 16 mil $ și intrări de 960 mil $, pornind de la premisa că și în MSCI Emerging România va avea aceeași pondere de 2,40%. La sursele potențiale pentru influxuri de capital aș adăuga alte ETF-uri pe piețe emergente și fondurile administrate activ ce au ca benchmark indicele MSCI Emerging. Astfel, la o estimare grosso modo, ca urmare a includerii în MSCI Emerging, BVB ar putea înregistra intrări de 2-3 miliarde dolari, ceea ce înseamnă circa 7-10% din actuala capitalizare a pieţei bucureştene”, a explicat directorul Tradeville.
Corelarea economiilor cu creșterea economică
Contextul naţional pozitiv şi schimbarea percepţiei investitorilor străini asupra ţării noastre poate aduce beneficii atât Bursei, la nivelul lichidităţii, cât şi investitorilor, la nivelul preţului acţiunilor. În aceste condiții, cheia protejării economiilor într-un mod prudent, simplu, transparent și eficient stă în companiile cu perspective pozitive.
“Altfel spus, dacă pentru deponenți acest mediu de dobânzi scăzute este un dezavantaj, pentru sectorul antreprenorial este un plus, și atunci soluția de a fructifica indirect acest avantaj este să fii parte la business-ul companiilor de succes”, menţionează Ovidiu Dumitrescu.
Dacă un investitor dorește sa aibă pe bursă aceeași simplitate pe care o oferă economisirea prin depozite, fondul deschis de investiţii ETF BET Tradeville este soluția optimă, , potrivit comunicatului casei de brokeraj Tradeville.
Activele fondului s-au dublat în ultima lună, pe fondul avansului pietei locale și a creșterii interesului în piața secundară unde valoarea medie zilnică a tranzacțiilor a înregistrat, de asemenea, o creștere importantă, la circa 6.000 euro pe zi.
“Alegerea unui fond deschis de investiţii de tipul ETF BET Tradeville, care replică fidel evoluţia celor mai importante companii listate, poate fi un mijloc optim de fructificare în interes personal a creşterii economiei naţionale. Cei mai prudenţi pot alege o expunere combinată, depozite plus fond de acţiuni, fapt reflectat şi de calculele noastre”, conchide directorul Tradeville.
În 2014, indicele BET a crescut cu 5,6%, după ce în 2013 creșterea a fost de 26%, iar în 2012 de 18,7%. Pe ultimii 5 ani, performanța BET a fost de peste 100%, ceea ce constă într-o rată anualizată de creștere de 15%, în timp ce pe ultimii 3 ani, rata anualizată de creștere a fost de circa 7,1%.
Potrivit calculelor specialiștilor Tradeville, cine ar fi investit câte 1.000 lei in ultima zi lucrătoare a fiecarei luni în unități ETF BET Tradeville ar fi avut în prezent un portofoliu de 27.467lei, față de 23.000 lei investiți în total lună de lună. Prin urmare, randamentul portofoliului ar fi fost de 19,42%, cu o rată anuală compusă de creștere de 10,18%.
În ceea ce privește economisirea pe termen mai lung (pentru achiziția unei locuințe, pensie, cumpărarea unei mașini, studii pentru copii etc), ETF BET Tradeville poate fi una din cele mai bune soluții, în condițiile în care, de la lansarea din 1997, indicele a inregistrat o rată de creştere anuală compusă de 12,41%.
Comunicatul Tradeville mai precizează: Dacă luăm în calcul şi dividendele distribuite de companii, randamentul este şi mai mare. Randamente similare au fost înregistrate şi pe perioade mai îndelungate de timp. De pildă, indicele bursier S&P500 a înregistrat o creştere anuală medie de 9,8% în ultimii 50 de ani, deşi în această perioadă au avut loc mai multe crize financiare.