Tradiţie cu sânge şi cu bâte. Patru răniţi în bătaia de Anul Nou de la Ruginoasa VIDEO

Bâte lungi de doi metri, capete sparte, zeci de jandarmi care să potolească bătăuşii. Aceasta a fost atmosfera de la Ruginoasa, în judeţul Iaşi. Nu e vorba de vreun conflict spontan, ci de un obicei sângeros de Anul Nou.
Economica.net - sâm, 31 dec. 2011, 06:27

 

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, în timpul tradiţionalei bătăi de Anul Nou care a avut loc în comuna Ruginoasa, din judeţul Iaşi. Evenimentul a fost supravegheat de echipaje de jandarmi şi de un echipaj de prim ajutor de la SMURD.

Cel mai grav a fost rănit un băiat de 17 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral sever şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, pentru un consult neurochirurgical şi computer tomograf. „Starea lui este stabilă, dar traumatismul este sever”, a declarat, la România TV, Diana Cimpoeşu, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă Iaşi.

Alte două persoane rănite au ajuns la Spitalul Municipal Paşcani, cu traumatisme la cap şi la nivelul membrelor.

În momentul în care spiritele au început să se încingă prea tare, cei 70 de jandarmi care supravegheau desfăşurarea evenimentului au intervenit pentru aplanarea conflictului şi au despărţit cele două tabere. „Am intervenit pentru că manifestarea începuse să degenereze, iar cele două tabere, din deal şi din vale, au început să se ia de-a binelea la bătaie. Am intervenit la momentul oportun, iar acum nu mai sunt probleme. Noi am încercat să-i convingem să renunţe la acest obicei, dar ne-am lovit de un refuz. Toată lumea este conştientă de riscuri, dar când am propus ca această manifestare să îmbrace alte forme, am întâmpinat refuzul lor total”, a declarat Mihai Cojocariu, reprezentant al Jandarmeriei Iaşi.

La bătaia de la Ruginoasa au participat peste o mie de persoane, care nu au apucat însă să se „războiască” decât câteva minute.

În fiecare an taberele celor din deal şi celor din vale, unele foarte numeroase, se înfruntă pentru supremaţia comunei. Învingătorii au în anul următor dreptul să organizeze balurile şi să invite la aceste petreceri orice fete din comună doresc.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...