Se spune că în Ajunul de Crăciun, oamenii trebuie să-şi ia de la vecini tot ce-au dat cu împrumut, asta pentru a avea toată avuţia în gospodărie. Femeile pun un ban de metal şi o nucă în apa de spălat, spre a fi în anul ce vine mai frumoase şi bogate.
Tot în Ajun, gospodarii pun mâna pe toate uneltele din curte, ca să le poată folosi cu spor în anul următor. În plus, se pune o potcoavă într-o căldare cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul.
Gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea „Cinei cea de taină“ – Iisus şi 12 apostoli, iar gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine.
În Ajun, de Crăciun se curăţă hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat. Masa pusă în Ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă.
Există o tradiţie şi pentru fetele nemăritate. Ca să-şi viseze ursitul, fata va posti toată ziua de Ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brâu. Seara la culcare, fetele întind brâul pe jos şi fac trei mătănii peste el. Aşa îşi vor afla ursitul.
Oamenii au conturat în preajma Naşterii Domnului numeroase tradiţii
Apropierea Sărbătorii Naşterii Domnului este un nou prilej pentru gospodine de a-şi primeni şi împodobi casele, de a agăţa de grindă sau de streaşină crenguţe de busuioc, levănţică sau mentă ca să poarte noroc celor din casă, dar şi ca să parfumeze aerul încăperilor sau să alunge moliile.
De Crăciun, pâinea se aşează pe masă pentru a avea un an plin de belşug. Tradiţia mai spune că dacă primul om intrat în casă de Crăciun este bărbat înseamnă bunăstare în anul viitor.
În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, niciun minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.