Trafic aerian record pe cele două aeroporturi din Bucureşti la finala Europa League 2012

Aeroporturile Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) au înregistrat un trafic record în perioada finalei Europa League, numărul pasagerilor sosiţi sau plecaţi fiind cu 14.000 -17.000 mai mare faţă de o zi obişnuită.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 10:00
Trafic aerian record pe cele două aeroporturi din Bucureşti la finala Europa League 2012

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în perioada 7-9 mai, un număr de 16.757 de pasageri sosiţi pe curse charter pe cele două aeroporturi pentru a participa la finala Europa League 2012.

În ziua de 9 mai, când a avut loc finala, numărul pasagerilor sosiţi pe curse charter pe Aeroportul Otopeni l-a depăşit cu mult pe cel al pasagerilor curselor regulate, astfel că traficul total a fost de 24.025 pasageri sosiţi, faţă de aproximativ 10.000 de călători într-o zi obişnuită.

Totodată, pe Otopeni numărul total al pasagerilor plecaţi pe data de 10 mai a fost de 27.080, faţă de cei aproximativ 10.000 de pasageri care se îmbarcă de pe principalul aeroport al Capitalei într-o zi normală.

„Totalul pasagerilor procesaţi (sosiri/plecări) în data de 9 mai pe Otopeni a fost de 34.711, iar în data 10 mai au fost 36.158 de pasageri care au sosit şi au plecat pe Aeroportul Henri Coandă, capacitatea fluxului de plecări fiind crescută, pentru această zi, de la 1.200 la 3.000 de pasageri pe oră”, se arată într-un comunicat al Companiei Aeroporturi Bucureşti.

Una din cele două piste ale Aeroportului Henri Coandă a fost transformată pe data de 9 mai în parcare pentru aeronavele charter, astfel că au fost garate un număr record de 108 aeronave, 74 dintre acestea operând chartere cu suporteri.

„Pentru prima dată în istoria sa de 100 de ani, pe Aeroportul Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu a aterizat o aeronavă Boeing 747-700 care, în data de 7 mai, a adus la Bucureşti 475 de pasageri: echipa Athletic Bilbao şi suporteri ai acesteia. Şi aeronava echipei Atletico Madrid a aterizat, cu 200 de pasageri la bord, tot la Băneasa”, se precizează în comunicat.

În perioada evenimentului UEFA Europa League au fost efectuate 77 de curse charter pe aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane de lei (12,57 de milioane de euro) cu alte 29 de entităţi publice,......
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să ...
BEI își crește plafonul de împrumuturi pentru 2025 până la valoarea record de 100 de  miliarde de euro, cu scopul de a accelera investițiile în apărare, rețele energetice și tehnologie
BEI își crește plafonul de împrumuturi pentru 2025 până la valoarea record de 100 de  miliarde de euro, cu scopul ...
Acționarii Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), statele membre ale UE, au aprobat un plafon de finanțare record ...
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Un proiect vizând modernizarea a 12,9 km de conducte de termoficare va ajunge miercuri la votul CGMB
Consilierii generali ai Capitalei urmează să aprobe miercuri studiul de fezabilitate pentru modernizarea a 12,9 kilometri ...