Trafic aerian suspendat pe aeroportul din Frankfurt după ce militanţii ecologişti au intrat pe pistă

Traficul aerian a fost suspendat, joi dimineaţa, pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, după ce militanţii ecologişti au organizat un protest în apropiere de pistă, ceea ce a declanşat intervenţia poliţiei, informează AFP şi Reuters.
AGERPRES - J, 25 iul. 2024, 08:58
Trafic aerian suspendat pe aeroportul din Frankfurt după ce militanţii ecologişti au intrat pe pistă

„Facem totul pentru a-i evacua pe activiştii ecologişti de pe pistă”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei. Toate decolările şi aterizările sunt suspendate”, informează aeroportul din Frankfurt într-un mesaj postat pe pagina sa de Internet.

„Pasagerii sunt rugaţi să nu se deplaseze la aeroport pentru moment”, a mai anunţat aeroportul Frankfurt într-un mesaj postat pe reţeaua X, în care pasagerii sunt sfătuiţi de asemenea să verifice care este starea zborului lor şi să ia în calcul o perioadă de timp suplimentară în planurile lor.

La rândul lor, militanţii ecologişti de la organizaţia Last Generation au informat într-un comunicat de presă că şase protestari au tăiat gardul care înconjoară aeroportul şi au ajuns în diferite puncte din apropierea pistelor cu postere pe care era afişat mesajul „Petrolul ucide”.

Organizaţia ecologistă, care vrea ca Guvernul german să adere la un acord global privind renunţarea la petrol, gaze şi cărbune până în 2030, a menţionat mai multe ţări din Europa şi America de Nord unde sunt avute în vedere mai multe proteste similare, în cadrul unei campanii care a început miercuri.

Mai multe organizaţii ecologiste au derulat miercuri dimineaţa acţiuni de protest la mai multe aeroporturi din Europa, în special la aeroportul londonez Heathrow, cel mai mare din Europa, şi la aeroportul Koln din Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație la 7,5% pe tot anul 2025
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație ...
După decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară la 6,5%, Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, anunță că prima tăiere a ratei dobânzii cheie va avea loc probabil la......
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – Analiști
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – ...
ROBOR s-ar putea situa la 6,5% - 7,5% sau chiar 8% la sfârșitul anului, pentru a îngloba inflația, arată Adrian Codirlașu, ...
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Constructorii chinezi de automobile se extind în Europa mizând pe prețuri competitive în diferite segmente de piață ...
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că Statele Unite ale Americii vor impune sancţiuni împotriva ...