Trafic feroviar paralizat în Belgia începând de marţi seara, din cauza unei greve
Trenurile urmează să înceteze să mai circule începând de marţi de la ora locală 22.00 (23.00, ora României) şi urmează reia serviciul normal abia joi dimineaţa, potrivit SNCB.
Urmează să fie paralizate TGV-urile Thalys, care asigură legătura între Paris-Amsterdam-Koln (Germania) ce trec prin Belgia, dar şi trenurile Eurostar care asigură legătura Londra-Bruxelles.
Această grevă, denunţată de către asociaţiile consumatorilor, este organizată de către sindicate, în urma eşecului, săptămâna trecută, a negocierilor cu Guvernul.
Reforma contestată vizează simplificarea funcţionării activităţilor feroviare prin reunirea lor într-o structură bicefală, cu operatorul SNCB de o parte şi gestionarul reţelei Infrabel de cealaltă.
Sindicatele pledează, la rândul lor, pentru o structură „integrată”, după modelul celei de dinaintea precedentei reforme, în 2005.
Ministrul Întreprinderilor Publice Paul Magnette, însărcinat cu această reformă, şi-a exprimat marţi regretul cu privire la faptul că sindicatele „au părăsit masa negocierilor” în momentul în care el „avansa propuneri foarte concrete”.
„Această grevă va afecta pasagerii şi economia belgiană”, şi-a exprimat ministrul socialist regretul, citat de cotidianul La Libre Belgique.