Trafic intens duminică pe DN1 Brașov – Ploiești. Poliția recomandă rute alternative
Valori ridicate de trafic pe DN 1 Brașov-Ploiești-București se înregistrează la:
- Comarnic: pe sensul către Brașov, coloană între km. 104+500 de metri – 106, iar pe sensul către București, coloană între km. 112 – 108;
- Aglomerație este înregistrată pe raza stațiunilor Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului, fiind formate coloane de autoturisme pe ambele sensuri;
Polițiștii acționează pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, se menționează în anunțul Infotrafic.
Pentru evitarea aglomerației pe principalele artere rutiere, călătoriile trebuie planificate din timp, cu luarea în considerare a rutelor alternative și a intervalelor orare.
Astfel, pentru DN 1 Brașov – Ploiești – București, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:
– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – Autostrada A3 – București;
– DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;
– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște – DN 71 – București;
– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule”, conchid reprezentanții Infotrafic.