Trafic intens la granițe. Aproape 100.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

Economica.net
05 07. 2020
eu_border_81039900

Potrivit unui comunicat emis, duminică, de Poliţia de Frontieră, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 99.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 36.200 mijloace de transport (dintre care 10.400 automarfare),informează Agerpres.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 55.600 persoane cu 20.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 43.600 persoane cu 16.000 mijloace de transport.

”Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 55.300 de persoane şi 22.200 de mijloace de transport (4.850 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 32.500 de persoane cu 16.600 mijloace de transport. Poliţia de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, arată sursa citată.

De asemenea, au fost constatate 41 fapte ilegale (22 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară) care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 262.000 lei şi au fost aplicate amenzi de peste 15.700 lei.

Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa