Cum se vede întoarcerea la birou a corporatiștilor în traficul de la metrou
Stațiile de metrou au fost magnet pentru construcția de clădiri de birouri, astfel că s-au creat adevărate poluri în jurul acestora. Vorbim de stațiile din nord, Pipera și Aurel Vlaicu, dar și Grozăvești-Semănătoarea. De avantajul stațiilor de metrou într-un București sufocat de traficul rutier beneficiază si clădirile de birouri construite în apropierea celor de la Jiului, Preciziei, 1 Mai sau Politehnică.
După ridicarea restricțiilor impuse de pandemie pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, marile corporații au adoptat modelul de lucru hibrid, care a dus și la o creștere a traficului la metrou.
S-a simțit chiar din primăvara acestui an, atunci când trenurile de pe linia M2 Berceni-Pipera ajungeau pline la stația Unirii, iar cei care erau nevoiți să schimbe, aveau de așteptat chiar și al treilea tren pentru a urca.
Și asta se vede și în datele de la metrou. Numărul de validări la stația de metrou Pipera a fost mai mare în primul semestru din acest an față de datele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, cu un vârf atins în luna martie, de peste 373.000 de validări. Spre comparație, în martie 2019, au fost înregistrate aproape 584.000 de validări.
Mai multe validări au fost și la stația de metrou Aurel Vlaicu, chiar dacă și aici traficul este sub nivelul din 2019. Cele mai multe validări au fost în martie, de aproape 513.000. Spre comparație, în martie 2019, au fost înregistrate peste 723.000 de validări.
La stația de metrou Timpuri Noi s-au înregistrat mai puține validări în prima jumătate din acest an decât anul trecut. Dacă în luna ianuarie a acestui an erau mai multe validări decât în 2022, evoluția a urmat un trend descendent.
La stația de metrou Politehnica s-au validat mai multe cartele la începutul acestui an, însă în aprilie și mai traficul a fost sub cel de anul trecut, dar cu o creștere pentru luna iunie.
Traficul de călători a crescut la stația de metrou Grozăvești acolo unde sunt mai multe clădiri de birouri. Chiar și-așa, cifrele sunt sub cele dinainte de pandemie.