Record de pasageri pe aeroporturile din România în 2023. Cum s-a descurcat Brașovul, cel mai nou aeroport din țară
Traficul de pasageri înregistrat pe toate aeroporturile din țară a fost anul trecut de 24,5 milioane de pasageri, un record și cu 6% mai mult față de traficul înregistrat în 2019, an de referință, care nu a fost marcat de efectele pandemiei, arată datele Asociației Aeroporturilor din România centralizate de Economica.net.
Față de 2022, când traficul aerian a fost de 21 de milioane de pasageri, creșterea este de 17%.
Cel mai mare trafic s-a înregistrat pe aeroporturl din Otopeni, de 14,69 de milioane de pasageri, potrivit datelor CNAB. Al doilea cel mai mare aeroport din țară, după numărul de pasageri este cel din Cluj-Napoca, cu peste 3,2 milioane de pasageri.
Urmează cel din Iași, cu 2,3 milioane de pasageri înregistrați în 2023, Timișoara, cu 1,35 de milioane de pasageri. Suceava se află pe locul cinci, cu un trafic de peste 800.000 de pasageri. De menționat, Wizz Air a anunțat în toamna anului trecut că va închide baza de la Suceava și păstrează doar zborurile pe cinci rute.
Traficul de pasageri a crescut pe majoritatea aeroporturilor, mai puțin la Sibiu, Bacău și Oradea. La Bacău, traficul s-a redus la jumătate față de 2022, iar una dintre explicații este dată de absența operatorului Blue Air care avea o bază operațională acolo. Compania și-a încetat zborurile în septembrie 2022. Astfel, de la peste 556.000 de pasageri în 2022, anul trecut au fost foste peste 248.000 de pasageri. La Sibiu scăderea este de 11%, în timp ce la aeroportul din Oradea scăderea este de 27%.
În infograficul interactiv de mai jos pot fi vizualizate datele pentru fiecare aeroport.
Aproape 80.000 de pasageri la Brașov
Traficul de pasageri pe cel mai nou aeroport din România a fost anul trecut de 79.000 de pasageri, potrivit datelor Asociației Aeroporturilor din România, centralizate de Economica.net.
Traficul este mai mare decât cel înregistrat pe aeroporturile din Tulcea, Arad, Satu Mare și Băneasa, cu mențiunea că aeroportul din Tulcea este cel mai slab tranzitat din țară, cu 300 de pasageri înregistrați în 2023. Aeroportul din Arad a avut un trafic de aproape 29.000 de pasageri, cel din Satu Mare peste 56.000 de pasageri, iar cel din Băneasa peste 68.000 de pasageri.
Din 2 august a început operarea de zboruri de la Brașov și compania aeriană Wizz Air, care a rămas singură după ce Dan Air a mutat în noiembrie operațiunile la aeroportul din Bacău. Recent, aeroportul Braşov a trecut la programul prelungit de 16 ore, dar numărul de zboruri a rămas neschimbat.
În infograficul interactiv de mai jos puteți vizualiza numărul de pasageri transportați pe aeroportul din Brașov.