Trafic rutier închis două zile pe DN 1 Ploieşti-Braşov, pentru dezafectarea structurii podului CF dintre Câmpina şi Câmpiniţa

Traficul rutier va fi închis total timp de două zile pe DN 1 Ploieşti - Braşov, între km 89+450 şi 94+650, pentru desfăşurarea lucrărilor de dezafectare a structurii podului de cale ferată situat între Câmpina şi Câmpiniţa, la km 0+609, informează vineri CFR SA.
AGERPRES - vin, 15 mart. 2024, 12:24
Trafic rutier închis două zile pe DN 1 Ploieşti-Braşov, pentru dezafectarea structurii podului CF dintre Câmpina şi Câmpiniţa

Potrivit unui comunicat al companiei, începând din noaptea de marţi, 19 martie, ora 00:00, şi până miercuri, 20 martie, ora 24:00, antreprenorul va executa lucrările de dezafectare a structurii podului feroviar, la kilometrul 0+609, cu închiderea circulaţiei rutiere pe DN 1 (ambele sensuri), pe sectorul de drum cuprins între km 89+450 şi 94+650, şi devierea traficului rutier funcţie de tonaj, astfel: autovehiculele cu masa totală maximă admisă mai mică sau egală cu 3,5 tone, autovehiculele riveranilor cu masa totală maximă admisă >3,5 tone, dar şi autovehiculele care se încadrează la categoria „Transporturi exceptate de la restricţiile generale de circulaţie în ROMANIA” vor circula deviat prin municipiul Câmpina, utilizându-se nodurile rutiere existente la intersecţiile cu DJ 102I şi cu DJ 101R.

Autovehiculele cu masa totală maximă admisă >3,5 tone vor circula deviat pe următoarele rute alternative: DN1A, Ploieşti – Vălenii de Munte – Săcele; DN72 şi DN71 Ploieşti – Târgovişte – Moroeni – Sinaia.

„Intrarea/ieşirea în/din DN1 pe străzile Serei, Dr. Victor Babeş şi Ciocârliei va fi închisă total”, subliniază CFR SA.

Pe traseul rutelor ocolitoare, semnalizarea rutieră temporară pentru vehiculele cu MTMA 3,5 tone va fi amplasată/montată de constructor astfel încât semnificaţia acesteia să fie percepută în timp util de către participanţii la trafic.

„Precizăm totodată faptul că, pentru lucrările de dezafectare a podului care supratraversează DN 1, la km 0+609, au fost emise avize şi acorduri din partea autorităţilor locale – Primăria Municipiului Câmpina şi Primăria Comunei Poiana Câmpina -, Poliţiei Rutiere, CNAIR SA, Apele Române, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, dar şi a altor deţinători de utilităţi sau reţele edilitare în zonă”, se mai spune în comunicat.

Lucrările de dezafectare a structurii podului, obiectiv aflat în evidenţe ca punct periculos cu risc de prăbuşire a grinzilor, sunt executate de compania Infra System Proiect în baza contractului semnat cu SRCF Bucureşti în decembrie 2022, pentru servicii de proiectare şi execuţie lucrări, precum şi a Autorizaţiei de Desfiinţare, emisă de MTI în octombrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...