Traficul de mărfuri portuare maritime a crescut cu 13% în primul trimestru din 2019, iar în cazul cerealelor, cu 40%
Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), traficul total de mărfuri înregistrat în primul trimestru al anului 2019 în porturile maritime româneşti a crescut cu 12,75%, ajungând la 15,05 milioane tone, faţă de 13,34 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut.
“O creştere spectaculoasă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de aproape 40%. Dacă anul trecut, în primul trimestru, traficul de cereale a fost de 2,87 milioane tone, în 2019, în aceeaşi perioadă, acesta a depăşit 4 milioane tone. În ultimii 5 ani, Portul Constanţa a fost lider între porturile europene în ceea ce priveşte traficul de cereale, operând anual, în medie, peste 18 milioane tone”, au precizat reprezentanţii CN APMC.
Sursa citată menţionează că, din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 11,46 milioane tone (creştere de 4%), iar cel fluvial a reprezentat 3,58 milioane tone (creştere de 53,87%).
Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creşteri de trafic sunt: minereuri şi deşeuri neferoase, produse metalice, minerale brute sau prelucrate, îngrăşăminte, lemn şi plută, relatează News.ro.
De asemenea, a crescut şi traficul de containere cu 5,6% în perioada analizată, de la 1,5 milioane tone marfă în 2018, la 1,6 milioane tone marfă, respectiv 158.672 TEU, în 2019.