Traficul la intrarea în ţară prin Nădlac s-a dublat. Românii din străinătate vin în concediu în ţară

Traficul la intrarea în ţară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac s-a dublat în ultimele 24 de ore, cei mai mulţi dintre cei care vin în ţară fiind români care lucrează în străinătate şi vor să-şi petreacă vacanţa alături de familii, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - D, 05 aug. 2012, 11:02
Traficul la intrarea în ţară prin Nădlac s-a dublat. Românii din străinătate vin în concediu în ţară

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, prin Nădlac au intrat în ţară, în ultimele 24 de ore, aproximativ 10.500 de autoturisme, faţă de 4.500 în mod obişnuit. Din această cauză, controlul de frontieră are loc pe patru benzi, şi nu pe una sau două, cum se desfăşura până sâmbătă.

„Traficul s-a dublat pe sensul de intrare, motiv pentru care a fost suplimentat numărul de benzi de circulaţie şi personalul. În funcţie de situaţia din următoarele ore, se vor lua şi alte măsuri pentru desfăşurarea în condiţii optime a traficului şi micşorarea timpilor de aşteprare la control”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.

Conform sursei citate, aglomeraţia de la Nădlac este specifică primului weekend din luna august, când mulţi români care lucrează în străinătate revin în ţară pentru a-şi petrece concediile.

Traficul s-a intensificat şi pe DN 7, iar la ieşirea din oraşul Pecica spre Arad se formează coloane de autoturisme la trecerea peste calea ferată. De asemenea, la fiecare din cele opt puncte de achiziţionare a rovignetei existente între Nădlac şi Arad se formează cozi de câteva zeci de autoturisme.

Circulaţia este îngreunată şi pe centura rutieră a municipiului Arad, parte din DN7, din cauza celor două treceri peste liniile ferate.

Poliţia Rutieră Arad a suplimentat numărul de patrule şi agenţi pentru a fluidiza traficul pe DN 7.

Aceeaşi aglomeraţie este aşteptată la frontiera cu Ungaria şi la sfârşitul lunii august, când românii se întorc la locurile de muncă din străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...