Traficul pe Transfăgărăşan, blocat din cauza unei alunecări de teren
„Din cauza unei alunecări de teren, DN 7 C Transfăgărăşan s-a blocat la kilometrul 61+80 de metri, în zona localităţii argeşene Arefu, aproape de barajul Vidraru. Întrucât alunecarea de teren este de proporţii, este posibil ca traficul rutier în zonă să rămână întrerupt timp de mai multe ore. Traficul rutier în zonă nu este intens, nu sunt maşini şi oameni blocati din cauza alunecării de teren”, a declarat inspectorul Adrian Creanga de la Centrul Infotrafic.
La ora transmiterii acestei ştiri, drumarii lucrează pentru îndepărtarea stâncilor căzute pe carosabil şi reluarea circulaţiei.