Traficul rutier pe lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi deschis la sfârşitul lui septembrie

Traficul rutier pe lotul trei al autostrăzii Sibiu - Orăştie, supranumită "autostrada scufundată", va fi deschis cu certitudine la sfârşitul lunii septembrie, a declarat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor, care a inspectat şantierul lotului respectiv.
Economica.net - vin, 09 sept. 2016, 10:44
Traficul rutier pe lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi deschis la sfârşitul lui septembrie

„Ne-am angajat că la sfârşitul lunii septembrie vom deschide acest tronson de autostradă. Este o activitate destul de bună în momentul de faţă şi ne vom respecta promisiunea. Lucrările sunt în grafic, s-au finalizat toate cele şase drenuri – traşee drenante – avem o saltea de piatră de un metru cincizeci care s-a finalizat şi se execută lucrări de umplutură din balast”, a declarat Cătălin Homor, după inspecţia pe lotul trei autostrăzii.

Acesta a precizat că „ritmul de lucru este bun”.

Întrebat dacă au fost identificate şi alte probleme pe sectorul de 22 de kilometri al lotului trei, şeful CNADNR a spus: „Am identificat alte trei zone minore pe partea carosabilă care vor fi finalizate şi executate în paralel cu lucrările din spatele meu, astfel încât, la finalul acestei luni, sectorul să fie redat circulaţiei în condiţii de siguranţă. Adică la 31 septembrie”.

Homor a precizat că expertiza tehnică începută pentru întreg lotul este o „procedură ce probabil se îndreaptă către o anulare”, dar că „se va face mai devreme sau mai târziu pentru a ne confirma calitatea lucrărilor de pe acest sector”.

Contractul pentru construirea lotului 3, dintre CNADNR şi grupul Impregilo, care a devenit ulterior Salini-Impregilo, a fost semnat în 2011 şi a fost reziliat în ianuarie 2016.

Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta, candidat la alegeri.

În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil.

CNADNR a început lucrările, în regie proprie, în luna aprilie a acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen ar trebui să demisioneze din cauza corupției care o înconjoară – Viktor Orban, premierul Ungariei
Ursula von der Leyen ar trebui să demisioneze din cauza corupției care o înconjoară – Viktor Orban, premierul Ungariei
Premierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar trebui să demisioneze din cauza cazurilor de corupție care o înconjoară, informează......
Viktor Orban, către Ursula von der Leyen, înainte de votul la moțiunea de cenzură din PE: E timpul să plecaţi!
Viktor Orban, către Ursula von der Leyen, înainte de votul la moțiunea de cenzură din PE: E timpul să plecaţi!
Premierul ungar Viktor Orban a declarat miercuri că preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar trebui să demisioneze ...
2 ucrainieni uciși azi noapte într-un atac rusesc asupra Kievului
2 ucrainieni uciși azi noapte într-un atac rusesc asupra Kievului
Un atac nocturn lansat de forțele ruse asupra Kievului s-a soldat cu moartea a două persoane și rănirea altor 13, au ...
Stagnare a PIB în primul trimestru din 2025 – confirmare de la INS
Stagnare a PIB în primul trimestru din 2025 – confirmare de la INS
Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi ...