Traficul rutier va fi îngreunat marţi, aproximativ 17 ore, în vama Giurgiu-Ruse. Drumarii încep lucrările la partea carosabilă

Economica.net
27 07. 2019
14_vama_giurgiu_gm_m5545_1_465x390_65141900

„Lucrările vor începe marţi, 30 iulie 2019, în jurul orei 11:00 şi vor dura aproximativ 12 ore, dar pentru a se usca stratul de asfalt proaspăt aşternut şi pentru a rezista traficului greu mai este nevoie de încă 5 ore până la reluarea circulaţiei în zona lucrărilor. Lucrările efectuate sunt în perioada de garanţie şi sunt suportate de către constructor”, susţin reprezentanţii CNAIR.

Ziua de marţi a fost aleasă pentru execuţia lucrărilor după analiza statisticilor de trafic în acest punct de frontieră, statistici care arată că marţea este cel mai redus trafic în acest punct de frontieră.

Reprezentanţii companiei de drumuri menţionează că în ziua de marţi, traficul rutier în vama Giurgiu – Ruse este mai scăzut cu aproximativ 30% faţă de ziua de luni.