Tragedie la Mecca. Peste 100 de morţi după prăbuşirea unei macarale
Apărarea Civilă Saudită a informat că cel puţin 238 de persoane au fost rănite, iar numărul morţilor şi al răniţilor ar putea creşte în condiţiile în care operaţiunile de căutare şi salvare mai continuă la cea mai mare moschee din lume.
Macaraua care a provocat dezastrul era folosită la lucrările de restaurare şi extindere a moscheii, începute în urmă cu patru ani. În cădere, macaraua a rupt acoperişul şi s-a prăbuşit în interiorul moscheii, care era vineri plină de oameni veniţi să se roage. În timpul celor patru ani de lucrări au avut loc mai multe incendii, cel mai grav înregistrându-se în iulie 2014, când 14 persoane au suferit arsuri, aminteşte DPA.
Autorităţile saudite doresc să extindă suprafaţa Marii Moschei (Masjid al-Haram), de la 350.000 de metri pătraţi cât are în prezent, la 750.000 de metri pătraţi. Cu această extindere, autorităţile doresc să poată oferi spaţiu de rugăciune pentru circa trei milioane de credincioşi, dar şi să evite ca pelerinii să se calce în picioare, aşa cum s-a întâmplat în 2006, în timpul pelerinajului musulman, când 350 de pelerini şi-au pierdut viaţa.