Traian Băsescu: 5.000 de bugetari rămân şomeri în fiecare lună

5.000 de bugetari rămân şomeri în fiecare lună. Declaraţia a fost făcută de Traian Băsescu, care a anunţat că  procesul de reducere a numărului bugetarilor va continua, iar, până la finele lui 2012, numărul salariaţilor la stat va ajunge la 1,1 milioane.
Economica.net - joi, 24 nov. 2011, 07:45

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, că procesul de reducere a numărului de salariaţilor bugetari va continua, România urmând să-şi fixeze acest număr la 1,1 milioane până la sfârşitul anului 2012, transmite Mediafax.

„Acest proces (de reducere a personalului bugetar – n.r.) va continua, România urmând să-şi fixeze numărul de salariaţi la stat în jurul a 1,1 milioane, coborând de la 1,4 milioane până la sfârşitul anului 2012”, a spus Băsescu.

El a arătat că, de la 1 ianuarie 2010 până în octombrie 2012, numărul de bugetari s-a redus cu 180.000, cu o medie de 5.000 de bugetari pe lună.

„În obiectivul nostru de degrevare a costurilor de funcţionare a statului, de anul trecut de la 1 ianuarie şi până luna trecută, numărul de salariaţi bugetari s-a redus cu 180.000 în România. într-un proces la început mai brutal, pe urmă mai lent, dar consecvent, cu cifre de peste 5.000 de persoane pe lună”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a spus că procesul gradual de reducere a personalului se desfăşoară în momentul de faţă mult mai puţin dureros decât ruptura din mai 2010.

„Este un proces care continuă, şi aş spune continuă destul de echilibrat, cu creşterea numărului de locuri de muncă în activităţile economice directe, locuri de muncă generate de industrie, servicii şi investiţiile bugetului de stat”, a spus Băsescu.

Şeful statului a precizat că România şi-a văzut costurile uriaşe de funcţionare a statului odată cu declanşarea crizei economice, în condiţiile în care niciun politician român nu a fost conştient de reformarea statului până la izbucnirea crizei.

„O prioritate despre care din păcate sunt nevoit să vorbesc aproape la fiecare ieşire publică e legată de reforma statului. Probabil că nimeni sau niciunul dintre politicienii români nu au fost conştienţi de nevoia de reformare a statului până la izbucnirea crizei. Cu această ocazie ne-am văzut costurile uriaşe de funcţionare a statului în raport cu veniturile noastre. Tot cu această ocazie ne-am văzut costurile uriaşe cu programele de protecţie socială, costuri disproporţionate în raport cu veniturile bugetului de stat. De aceea, procesele de reformă a statului şi de reformare a sistemelor de protecţie socială sunt priorităţi şi, după cum bine ştiţi, nu vă vorbesc de priorităţi pe care le avem în viitor, ci aceste reforme sunt în plin proces de implementare”, a spus şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor furnizate de operatorul de gaze ucrainean, transmite EFE....
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat marţi, într-un discurs televizat, cu prilejul urărilor de Anul Nou, că în 2025 ...
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România – în Schengen, după 18 ani de la integrarea în UE. Care sunt punctele de frontieră fără controale
România este, începând din noaptea de marţi spre miercuri, de la ora 00,00, membru cu drepturi depline al Spaţiului ...
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile carburanților au crescut azi, matematic cu cât a crescut acciza. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut în prima zi a anului, ca efect al aplicării noii accize, majoare prin decizie ...