Traian Băsescu a cerut cetăţenia Republicii Moldova

Traian Băsescu a făcut recent demersurile pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova, au declarat, vineri, surse apropiate fostului preşedinte.
Economica.net - vin, 18 mart. 2016, 09:53
Traian Băsescu a cerut cetăţenia Republicii Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu a cerut, recent, cetăţenia Republici Moldova, având în vedere faptul că actualul guvern de la Chişinău este unul stabil, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate fostului preşedinte.

Potrivit surselor citate, un aspect care va cântări greu în obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova de către Traian Băsescu îl constituie faptul că în timpul mandatelor sale peste jumătate de milion de moldoveni au dobândit cetăţenie română.

Traian Băsescu anunţase încă din 2013 că doreşte să depună cerere pentru cetăţenia moldoveană, după ce-şi va încheia şi cel de-al doilea mandat de preşedinte. De altfel, prima vizită pe care făcut-o, în aprilie 2015, a fost la Chişinău. Cu acel prilej, fostul şef de stat a spus că renunţă, pentru moment, la ideea de a solicită acordarea cetăţeniei moldovene, invocând faptul că situaţia politică din această ţară nu este „propice” pentru un astfel de demers.

„Anterior am declarat că, în prima vizită efectuată la Chişinău, în calitate de fost preşedinte, voi solicita să primesc cetăţenia moldovenească. Nu am făcut-o fiindcă situaţia politică din Moldova nu este propice pentru aşa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetăţean al Republicii Moldova”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, în aprilie 2015.

Tot atunci, Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care i-a transmis că nu va fi o problemă acordarea cetăţeniei.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...