Traian Băsescu a obţinut reconfirmarea brevetului de comandant

Preşedintele Traian Băsescu a obţinut, vineri, reconfirmarea brevetului de comandant de navă, fiind apreciat de examinatori drept un cursant de elită, după ce a susţinut o testare într-un simulator de navigaţie, la Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) de la Constanţa.
Economica.net - vin, 16 aug. 2013, 13:39
Traian Băsescu a obţinut reconfirmarea brevetului de comandant

„A fost normal, pentru mine nu poate fi ceva spectaculos.(…) Partea de test, după familiarizare cu sistemele electronice de navigaţie de la bordul simulatorului, a fost scoaterea navei din portul Rotterdam şi ancorarea ei în zona de ancoraj, după ce am aflat că armatorul este unul care nu are prea mulţi bani şi vrea să scoată nava de 260 de metri fără remorchere, o navă petrolier. Am scos-o, n-am lovit-o, n-am produs accidente, am ancorat-o în siguranţă, armatorul este mulţumit. Şi eu, cu brevet”, a afirmat Băsescu, după ce stat peste trei ore în simulatorul de navigaţie.

Acesta a menţionat că va putea naviga pe orice tip de navă, brevetul său fiind obţinut pentru vapoare de peste 3.000 de tone.

Traian Băsescu le-a mulţumit examinatorilor că au venit la serviciu în ziua lor liberă.

„Înainte să stabilească Guvernul zi liberă (…) noi stabilisem data de examinare pentru vineri. Eu le-am mulţumit tuturor celor care au participat, pentru că au trebuit pornite simulatoarele, au venit oamenii de acasă. Le-am mulţumit mult că şi-au sacrificat ziua, ca să respectăm data stabilită pentru examinare”, a precizat şeful statului.

Conform acestuia, un comandant de navă primeşte peste 10.000 de dolari pe lună, sub această sumă fiind „greu de conceput” că trebuie încheiat contractul pe perioada voiajelor.

Examinatorii cursantului Traian Băsescu l-au apreciat ca fiind unul „de elită (…) care a terminat cursul cu brio, foarte bine”.

Deşi a obţinut reconfirmarea brevetului de comandant de navă, ca să poată pleca pe mare şeful statului trebuie să urmeze şi cursuri IMO de perfecţionare..

„O să fac şi cursurile IMO, când o să am nevoie. În niciun caz în vacanţa asta, când o să am nevoie. Important este că am brevetul de comandant revalidat”, a afirmat preşedintele ţării.

Traian Băsescu a venit la CERONAV în uniformă de ofiţer de marină, purtând o şapcă despre care a spus că are mărimea 57 şi că este şapca pe care a purtat-o când a comandat nava Biruinţa.

„Ar fi fost lipsă de respect să nu vin îmbrăcat în uniformă aici, la centru, unde sunt numai comandanţi, şefi mecanici”, a menţionat şeful statului.

La intrarea în sediul CERONAV pentru susţinerea testării în simulatorul de navigaţie, Traian Băsescu a afirmat că ţara este mult mai greu de condus decât un vapor la bordul căruia nu există opoziţie.

Luni, preşedintele Traian Băsescu a început cursul de reconfirmare a brevetului de comandant de navă.

Conform procedurilor legale, preşedintele a solicitat un program personal de urgenţă pentru respectivul curs, plătind 2.300 de lei faţă de tariful obişnuit de 1.500 de lei, un instructor al centrului de pregătire deplasându-se la vila de protocol de la Neptun.

Reconfirmarea brevetului de comandant de navă se face o dată la cinci ani, iar şeful statului a urmat ultimele cursuri de pregătire şi perfecţionare în anul 2007.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...