Traian Băsescu: Federaţia Rusă este responsabilă de accidentul Malaysia Airlines şi de situaţia din Ucraina
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seară că teroriştii care ocupă Doneţk şi Lugansk şi, în mod egal, Federaţia Rusă, sunt responsabili pentru criza din Ucraina şi pentru doborârea avionului prăbuşit vineri, şi că, „din păcate, Federaţia Rusă este partenerul teroriştilor în această operaţiune legată de uciderea a 298 de persoane”.
„În opinia noastra, şi este punctul de vedere al României, în estul Ucrainei se desfăşoară un război hibrid. E un război prin interpuşi, al Rusiei, care foloseşte ceceni, transnistreni, cazaci şi alte entităţi pe care le plasează în estul Ucrainei pentru a-i sprijini pe separatişti .A doua caracteristică – avem de-a faceşsi cu un un război de gherilă urbană. A treia, există şi un razboi de insurgenţă, chiar a cetăţenilor ucraineni de etnie rusă. În sfarsit, există şi acţiuni teroriste frecvente – luări de ostatici, utilizarea scuturilor umane, erau puşi oameni în fata instituţiilor, iar teroriştii ocupau instituţiile. Toate acestea sunt caracteristice terorismului. În sfârşit, tot aici se desfăşoara şi un razboi informaţional care e poate şi parte a unui război clasic”, a declarat Băsescu care s-a întrebat retoric.
” Cine e responsabil în analiza noastra? Primii responsabili sunt teroriştii care şi acum ocupă Donetskul şi Luganskul. Şi, în mod egal, responsabilitatea aparţine Rusiei, pentru că Rusia, imi pare rău să o spun şi am responsabilitatea greuatăţii afirmaţiilor, a devenit un partener al teroriştilor, prin sprijin politic, cu personal calificat, cu armament de toate categoriile. Rusia este partenerul acestor terorişti prin acţiunile pe care le intreprinde. Din pacate, Rusia e parte a conflictului, aşa cum a fost parte a anexării ilegale a Crimeei. În ce priveşte actul terorist care a dus la uciderea celor 298 de oameni, responsabilitatea, în urma analizei şi a informaţiilor pe care le avem, responsabilitatea aparţine direct grupării teroriste din estul Ucrainei, care a executat lovitura. In mod egal, Rusia, care a pus la dispoziţie specialişti şi echipamentul necesar executăriii loviturii, e parte a actului terorist”, a declarat Traiab Băsescu.
Preşedintele României a mai atras atenţia că UE ar fi trebuit să introducă sancţiuni dure Federaţiei Ruse mai devreme, în ciuda situaţiei economice care s-ar putea crea. „Sigur, mereu au fost argumente, de genul o ţară are investiţii mari, alta ţară are de livrat echipamente sofisticate, alta e depedentă de gaze, altele pur şi simplu au spus ca e bine să fie bine şi cu UE şi cu Rusia şi să ai o poziţie moale”, spune Băsescu, potrivit căruai UE ar trebui să vorbească şi să ţină cont de valori, nu de argumente economice. „Orice politician european va vorbi de valori şi aş vrea să ştiu care e cea mai mare valoare a UE. Nu cumva e cetăţeanul european? Siguranţa cetateanului european? Sigur ca avem si valori economice, ca prosperitatea europenilor se asigura din relatii comerciale, dar s-a ajuns la un punct în care am avut de optat între siguranţa cetatenilor şi interesele economice. Este timpul ca Europa sa puna pe primul plan situatia cetatenilor ei, siguranta cetatenilor”, a spus Băsescu.