Traian Băsescu, personajul uitat din afacerea Rompetrol. Ce rol a avut fostul preşedinte în povestea anchetată acum de DIICOT

Procurorii DIICOT au deschis un nou dosar, Rompetrol 2, în care anchetează din nou povestea privatizării Petromidia şi a conversiei datoriei rafinăriei către buget în obligaţiuni convertibile.

Iată ce scrie în comunicatul DIICOT din data de 9 mai:

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 1998, mai multe persoane  au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi infracţionale în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare, folosirea şi/sau însuşirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidenţierea în actele contabile ale societăţilor pe care le controlau a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultaţi din activităţile infracţionale şi externalizarea fondurilor astfel obţinute din activităţile infracţionale.

 La grupul infracţional astfel constituit au aderat ulterior sau l-au sprijinit şi alte persoane care prin exercitarea cu rea credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu au favorizat atingerea scopurilor pentru care a fost iniţiat şi constituit grupul infracţional respectiv dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice(creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză, neplata cu rea credinţă a obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin  nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme, însuşirea, traficarea  şi/sau  folosirea în interesul personal al membrilor grupului infracţiomal sau al entităţilor juridice ce au făcut/fac parte din grupul ROMPETROL a acestor sume de bani,  activitate ce a culminat cu iniţierea, promovarea şi adoptarea odonanţei de urgenţă 118/2003 prin care obligaţiunile bugetare restante  pe care SC ROMPETROL RAFINARE SA le înregistra la data de 30.09.2003 în cuantum de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice”.

Ce s-a întâmplat de fapt acum 13 ani

Miza dosarului DIICOT pare a fi nu privatizarea în sine, perfectată în anul 2000, când fostul Fond al Propietăţii de Stat, condus la acea vreme de ţărănistul Radu Sârbu vindea rafinăria, deţinută de stat, gruupului Rompetrol, deţinut atunci de Dinu Patriciu. Procurorii par mai degrabă interesaţi de convesia datoriilor rafinăriei în obligaţiuni, decisă în 2003 de guvernul PSD condus de Adrian Năstase.

În octombrie 2003, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 118, prin care datoriile bugetare ale rafinăriei Petromidia se convertesc în obligaţiuni denominate în euro, pe o perioadă de până la 20 de ani, purtătoare de dobândă. Dacă la scadenţă obligaţiunile nu erau răscumpărate în totalitate, ele puteau fi convertite în acţiuni, la cererea emitentului, iar acţionarul majoritar al rafinăriei avea drept de preemţiune la cumpărarea acţiunilor.  Ordonanţa a fost semnată de premierul Adrian Năstase şi de miniştrii Economiei şi Finanţelor din guvernul său, Mihai Tănăsescu şi Dan Ioan Popescu. Au fost convertite în obligaţiuni datorii bugetare de 570 de milioane de euro.

Ordonanţa, care era de fapt un ajutor pentru rafinărie, fără de care cel mai probabil s-ar fi închis, a intrat apoi în dezbaterea Parlamentului. În 2005, a fost aprobată de Parlament prin Legea 89/2005, care aproba Ordonanţa de Urgenţă 118/2003. Principalele modificări aduse  ordonanţei iniţiale de parlamentari sunt două. Prima:  termenul de 20 de ani după care se pot răscumpăra obligaţiunile se reduce la şapte.

A doua modificare a ordonanţei iniţiale, cea mai importantă, care a fost operată de Parlamentul României, se referă exact la detalierea situaţiei care a permis celor de la Rompetrol să plătească doar o parte din datorie, şapte ani mai târziu:

„Art. 7. – Obligaţiunile nerăscumpărate în condiţiile art. 5 sunt convertibile la data scadenţei, la opţiunea emitentului, in acţiuni ordinare având un rang pari passu cu acţiunile ordinare existente la data emisiunii. Valoarea nominală, exprimată în lei, a unei acţiuni sau a totalului valorilor nominale, exprimate în lei, a numărului de acţiuni rezultate din modificarea ulterioară, în sensul diminuării sau majorării valorii nominale, exprimată în lei, a unei acţiuni la data emisiunii va fi egală cu valoarea nominală a unei acţiuni de la data emisiunii, exprimată în lei, înmulţită cu raportul dintre cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Naţională a României pentru data scadenţei şi cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Naţională a României pentru data emisiunii.”

Merită menţionat că ordonanţa a primit aviz favorabil în data de 17 martie 2004 de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Vicepreşedinte era chiar cel care urma să devină apoi premier, şi care a cerut apoi contestarea în instanţă a acestei conversii: Emil Boc.

Ultimul om care se putea opune adoptării acestei legi era Traian Băsescu. Investit ca preşedinte în decembrie 2004, Băsescu a promulgat legea, fără să mai ceară o modificare a ei – putea, de exemplu, să o retrimită Parlamentului spre reexaminare, dar nu a făcut-o. Decretul de promulgare are numărul 212 şi este datat 6 aprilie 2005.

Solicitat de ECONOMICA.NET, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că, „din câte îşi aduce aminte”, a trimis Ordonanţa de Urgenţă 118 la Curtea Constituţională. Referitor la legea care a aprobat Ordonanţa, Băsescu a spus că „nu garantez că n-am trimis-o înapoi la Parlament”. Parcursul legii 89/2005, pe care îl puteţi consulta aici, arată că legea nu a fost însă retrimisă Parlamentului înainte de promulgare. Ulterior, Traian Băsescu a revenit şi a spus că a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu un alt act normativ referitor la Petromidia, OUG 248/2000. Respectiva OUG, adoptată de Guvernul Isărescu, stabilea că se vinde 69% din capitalul rafinăriei, şi nu 65%, aşa cum arăta actul normativ iniţial referitor la privatizarea rafinăriei, OUG 64/1998, iar cumpărătorul primeşte facilităţi fiscale. Ordonanţa a stat în Parlament 12 ani, şi, înainte de a deveni lege, Băsescu a retrimis-o spre reexaminare în Parlament şi a atacat-o la Curtea Constituţională, ambele solicitări fiind respinse.

Întrebat ce crede dacă procurorii l-ar putea lua la întrebări în legătură cu legea privind conversia, Băsescu a spus că „ar fi ridicol. Pentru ce să mă întrebe?”

Ce a urmat se ştie. Şapte ani mai târziu, în 2010, Rompetrol a plătit doar 50 de milioane de euro din cele  570, după ce plătise dobânzi de 250 de milioane de dolari. Restul obligaţiunilor au  fost convertite  în acţiuni, capitalul social a fost majorat, iar statul a devenit acţionar minoritar la Petromidia, cu 44%, în urma Ordonanţei adoptate de guvernul Năstase, aprobate prin lege de Parlament şi promulgată  de preşedintele Traian Băsescu.

Situaţie în care este şi acum, pentru că încă nu a fost operaţionalizat memorandumul dintre KazMunaiGas, noul proprietar al rafinăriei, şi statul român, prin care România ar mai urma să primească 200 de milioane de dolari, plătiţi de kazahi în schimbul răscumpărării a 26% din acţiuni. Traian Băsescu a contestat cu succes la Curtea Constituţională memorandumul dintre kazahi şi Guvern, în anul 2013. Guvernul Ponta l-a adoptat însă ulterior, nu prin lege, ci prin Hotărâre, dar lucrurile s-au oprit aici.