Traian Băsescu şi soţia sa au depus jurământul ca cetăţeni ai Republicii Moldova
Întrucât ceremonia a avut loc în ajunul aniversării fostului şef al statului, care vineri împlineşte vârsta de 65 de ani, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, i-a urat lui Traian Băsescu „La mulţi ani!”, multă sănătate şi „mari realizări în continuare pentru beneficiul ambelor ţări”.
Traian Băsescu şi soţia sa au citit apoi jurământul: „Jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte legi ale ei, să nu întreprind nicio acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială”.
„Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, a adăugat Traian Băsescu, făcându-şi semnul crucii.
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au primit cetăţenia moldovenească printr-un decret semnat în 9 iunie de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Traian şi Maria Băsescu vor trebui să depună jurământul ca cetăţeni moldoveni, în faţa ambasadorului Republicii Moldova în România.
Cererea de obţinere a cetăţeniei Republicii Moldova a fost depusă de către fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa, la data de 10 martie 2016.