Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia să discutăm despre carantinarea Bucureştiului

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri că o decizie de carantinare se ia în funcţie de mai mulţi indicatori, iar, în prezent, autorităţile din Bucureşti nu sunt în situaţia să discute despre această măsură, scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 11 dec. 2020, 13:28
Traian Berbeceanu: Nu suntem în situaţia să discutăm despre carantinarea Bucureştiului

„O decizie de carantinare se ia în funcţie de mai mulţi indicatori, la acest moment nu suntem în situaţia în care să discutăm de această măsură”, a spus Traian Berbeceanu, după o întrevedere avută cu reprezentanţii marilor complexuri comerciale şi supermarketuri.

Potrivit prefectului Capitalei, dacă se va ajunge într-o astfel de situaţie, în mod clar va fi luată şi o asemenea măsură.

„Din analizele pe care le-am făcut şi noi şi pe care le fac permanent şi specialiştii de la DSP şi de la INSP, în calcul pentru luarea măsurilor sunt luaţi mai mulţi indici. La acest moment, apreciem că nu e nevoie să luăm alte măsuri, pentru că degeaba iei foarte multe măsuri, dacă nu urmăreşti şi cum sunt respectate. Noi credem cu tărie că respectând măsurile aflate în vigoare la acest moment putem să limităm răspândirea pandemiei. (…) Suntem la în jur de 1.700 de cazuri noi pe zi de foarte bună perioadă de timp”, a subliniat Traian Berbeceanu.

El le-a transmis celor care efectuează controale privind respectarea normelor de protecţie sanitară să fie cât mai intransigenţi.

„Vor fi intensificate controalele. (…) Am avut acum două zile o şedinţă de lucru cu toţi factorii de conducere ai structurilor cu responsabilitate în zona controlului. (…) Le-am recomandat celor care sunt în control să fie cât mai intransigenţi, pentru că, în opinia noastră, vremea avertizărilor şi recomandărilor a cam trecut, trebuie să respectăm legea, dacă vrem să avem şi rezultate”, a adăugat Berbeceanu.

Şi şefa DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, a arătat că în prezent nu s-a luat în discuţie carantinarea Bucureştiului.

„În momentul în care se va lua în discuţie acest lucru vom avea în vedere mai mulţi factori, bineînţeles, implicaţia şi ca instituţii şi nu numai. În acest moment, nu se impune carantinarea Bucureştiului. (…) Cifrele sunt îngrijorătoare de la început. Aşa cum a spus şi domnul prefect, vorbim de un platou, avem o medie de 1.700 de persoane care sunt depistate pozitiv zilnic. Să nu uităm faptul că am avut 1 Decembrie, am avut o perioadă în care majoritatea dintre noi am trecut prin câteva zile libere”, a afirmat Oana Nicolescu.

Întrebată de jurnalişti dacă se aşteaptă la o creştere a numărului de noi cazuri de COVID-19 după sărbători, ea a răspuns că mizează pe responsabilitatea cetăţenilor.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea investiţiilor corporative în R&D în SUA (5,9 %) şi China (9,6 %)......
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru încă șase luni
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru ...
Ministrul Florin Barbu a anunțat în cadrul Ședinței de Guvern de astăzi că va prelungi până în data de 30 iunie ...
Viktor Orban vine la Bucureşti
Viktor Orban vine la Bucureşti
Premierul ungar Viktor Orban se află miercuri la Bruxelles, unde participă la summitul UE - Balcanii de Vest, iar joi va ...