Traian Preoteasa (CFR Călători). Compania a pierdut vreo 30 de milioane de lei pentru că nu a intrat în posesia a 12 rame Alstom. Vom da în judecată ARF

CFR Călători a pierdut în 2024, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia celorlalte 12 rame contractate de statul român cu Alstom şi anunţă că va da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), care a încheiat cu producătorul francez un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor, anulând, practic penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.
AGERPRES - lun, 03 feb. 2025, 19:18
Traian Preoteasa (CFR Călători). Compania a pierdut vreo 30 de milioane de lei pentru că nu a intrat în posesia a 12 rame Alstom. Vom da în judecată ARF

„Noi am făcut licitaţii de adjudecare a ramelor – 13, 12, 17. Noi am semnat un contract cu ARF în decembrie 2023, în care aveam un grafic de livrare. Noi trebuia să avem cele 12 rame în februarie 2024. Este contractul semnat de ARF cu Alstom. A trecut un an. Noi n-avem nicio ramă preluată. (…) Dacă aveam cele 12 rame, nu vreau să fac un calcul cu încărcare maximă pe ruta Bucureşti – Constanţa – Braşov, unde circulă aceste trenuri, eu am făcut dintr-un calcul, aşa… este un minus de neîncasări de vreo 30 de milioane de lei. Noi vom face o sesizare în instanţă şi vom da în judecată ARF-ul, iar dacă statul român îşi permite să plătească aceste penalităţi mie şi să nu le recupereze de la cei care au creat acest prejudiciu, respectiv de la Alstom, nu e treaba mea. În schimb, tot pe la jumătatea lunii decembrie s-a semnat un adiţional între ARF şi firma Alstom, care a modificat integral graficul de livrare a ramelor. Deci, se semnează de către ARF un adiţional în care modifică graficul de livrare şi mi se spune că toate ramele vin în 2025. Practic, ce ai făcut cu acest adiţional? Ai anulat toate penalităţile care trebuiau facturate în anul 2023 – 2024. Odată modificat graficul de livrare, automat aceste penalităţi cad”, a declarat, luni, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

De asemenea, Preoteasa spune că nici noul grafic de livrare a trenurilor nu este respectat.

„Am un act semnat tot de ARF, aici probabil altcineva trebuie să-l verifice, şi spune că ‘se poate considera că s-a creat un avantaj evident la Alstom Ferroviaria SPA şi Alstom Transport într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul iniţial, acesta având posibilitatea să livreze ramele electrice interregionale într-un termen mult mai mare decât cel ofertat şi cel maxim admis de ARF prin caietul de sarcini, fiind modificate în egală măsură condiţiile iniţiale şi procedurile de atribuire”. Deci, astea sunt acte ale ARF-ului: unde a semnat odată un grafic de livrare nou şi unde scrie că acest grafic de livrare nou nu este legal. Este adevărat că în caietul de sarcini era o precizare apropo de depunerea ofertelor, dar să zicem că s-a trecut de etapă, că orice ofertă care depăşeşte 31 de luni de la data adjudecării se consideră neconformă. Iniţial Alstom a spus că livrează, dar acum deja s-a ajuns la 36 de luni, deci n-a avut din start această părere. (…) Deja au intrat în întârziere şi pe graficul nou. Trebuia să vina una (o ramă – n. r.) în decembrie. Suntem în februarie. Am văzut că a intrat în România, este la ei. Eu cred că graficul este când ajunge la noi, nu când intră la ei. Deci, trebuia să intre în noiembrie una, să zicem că este aceasta cu care am plecat, în decembrie una, nu s-a întâmplat, în martie una, în aprilie două, în mai patru, în iunie trei. Noi, la ora asta, nu am preluat de la Alstom nicio ramă”, a susţinut acesta.

Şeful CFR Călători a subliniat că singura ramă nouă livrată de Alstom, cu care operează transportatorul naţional feroviar de călători, a fost preluată de ARF şi circulă „prin convenţie”. Dar chiar şi aşa trenul face o singură cursă dimineaţa la Braşov, dus-întors, după care revine în depoul Alstom, pentru „mici probleme de remediat”.

„Cea care circulă acum o face prin convenţie. Adică, eu nu am nicio relaţie contractuală cu Alstom, absolut nicio relaţie contractuală la predarea ramelor sau primirea ramelor. Noi facem toate acestea prin ARF. ARF-ul a preluat-o şi ne-a dat-o spre operare nouă. Noi nu am anulat niciun tren Alstom. Alstom ne-a solicitat după cursa inaugurală din decembrie. Am încercat să punem două perechi de trenuri pe zi şi ne-a solicitat ca după ora 11:00 să intre în depou că au mici probleme de remediat şi nu ne-au mai dat-o. Ne-au dat nişte explicaţii tehnice, nişte erori de bord. Vă spun ce mi-au spus, dacă sunt adevărate sau nu, nu ştiu. Din respect pentru călători, am pus un tren cu vagoane şi eu spun că sunt vagoane bune. Rama Alstom pleacă la ora 5:00 şi se întoarce la 11:00. Mai avea o plecare după 11:00, dar Alstom nu ne-a mai pus-o la dispoziţie. Am făcut pe tren locomotivă cu vagoane până s-au vândut biletele, după care am anulat”, a explicat Traian Preoteasa.

Acesta a adăugat că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Alstom, dar nu a primit niciun răspuns.

„Am solicitat, prin ARF, la începutul săptămânii o întâlnire cu reprezentanţii Alstom. Nu mi s-a confirmat întâlnirea. Poate săptămâna viitoare mă întâlnesc cu conducerea Alstom şi poate găsim o variantă comună pe care s-o agreăm. Pentru mine este clar, am neîncasări venituri de aproape 30 de milioane din cauza nelivrării ramelor, cel puţin pe 2024”, a transmis el.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Elveția ar putea impune noi taxe, majore, pentru infrastructura sa rutieră
Elveția ar putea impune noi taxe, majore, pentru infrastructura sa rutieră
Toleranța Elveției față de șoferii străini care aglomerează autostrăzile sale în special în sezonul cald este atât de redusă încât unii politicieni doresc acum să îi oblige să......
Grecii de la PPC își consolidează afacerile din regenerabile în România. PPC Renewables absoarbe restul firmelor controlate de grupul grecesc, liderul pieței de regenerabile de la noi
Grecii de la PPC își consolidează afacerile din regenerabile în România. PPC Renewables absoarbe restul firmelor controlate ...
PPC Renewables România va fuziona prin absorbție cu mai multe companii din sectorul energiei regenerabile pe care le controlează, ...
Centura Feroviară București: Cum mai arată stațiile de pe inelul de cale ferată al Capitalei – FOTOREPORTAJ PUM
Centura Feroviară București: Cum mai arată stațiile de pe inelul de cale ferată al Capitalei – FOTOREPORTAJ PUM
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu stațiile de cale ferată de pe inelul feroviar al Capitalei pe forumul ...
Informații oficiale pentru 8 milioane de viitori pensionari. Cum a ales România cea mai socialistă metodă pentru plata pensiilor Pilon II și ce alte opțiuni mai avea-Date în exclusivitate
Informații oficiale pentru 8 milioane de viitori pensionari. Cum a ales România cea mai socialistă metodă pentru plata ...
Pe masa Guvernului se află, pentru a treia oară, un proiect de lege care reglementează plata pensiilor private, act normativ ...