Trăilă:Guvernul urcă pragul achiziţiei directe, valoarea contractelor directe creşte cu 500 mil euro
„Premierul Victor Ponta și-a făcut un obicei în a lansa atacuri și amenințări la adresa tuturor. Am constatat cu surprindere că o nouă temă de intoxicare mediatică este legată de persoana mea și mandatul avut ca președinte ANRMAP. O «vânătoare de vrăjitoare» care a început deja cu «praf în ochii» contribuabililor români, pentru a se acoperi adevăratele «tunuri» pe bani publici ce sunt dedicate baronilor USL. În loc să inventeze sesizări la DNA legate de așa-zise «protejări» ale mele ca fost președinte ANRMAP, mai bine domnul Ponta ar explica cum de este de acord cu ridicarea pragurilor de achiziție directă de la 15.000 de euro la 20.000 de euro (pentru bunuri și servicii) și respectiv 60.000 de euro (pentru lucrări), în condițiile în care, la o simplă analiză a statisticilor publice, valoarea contractelor ce vor fi atribuite direct în marja noilor praguri reprezintă un plus de 500 milioane euro, și asta dacă ținem cont doar de ce s-a cheltuit în anii 2010 și 2011”, afirmă fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), într-o declaraţie de presă.
Trăilă arată că suma de 500 milioane euro, reprezentând aproximativ contravaloarea unei tranșe de la Fondul Monetar Internaţional, se vor adăuga la cheltuielile netransparente pe care statul le va face „în favoarea firmelor agreate” şi aminteşte că, potrivit OU 34/2006 privind achizițiile publice, la contractele atribuite sub aceste praguri nu este obligatoriu decât un document justificativ.
„Dacă la această măsură mai adăugăm și intenția de a se elimina verificarea prealabilă a documentațiilor de atribuire, atribuție a ANRMAP agreată de Comisia Europeană de care, este adevărat, s-au arătat nemulțumiți toți baronii USL, încă de când a fost instituită în august 2011, atunci observăm un trend de eliminare a tuturor verificărilor privind atribuirea de contracte pe bani publici și de relaxare a pieței contractelor publice (…) Domnule Ponta, pregătiți cumva un cadou electoral sau, mai bine zis, o «premiere» electorală pentru meritele deosebite ale primarilor și șefilor de instituții din partea USL? Cum se justifică ridicarea filtrului de transparență care este SEAP-ul pentru aceste contracte?”, adaugă Trăilă.
Preşedintele ANRMAP, Lucian Vlădescu, a anunţat săptămâna trecută, la conferinţa Mediafax Talks about European Funds, că va propune Guvernului creşterea pragului de la care autorităţile contractante sunt obligate să deruleze proceduri de achiziţii publice, fixat la 15.000 de euro în prezent.
„Vrem ca acel prag de 15.000 de euro de la care autoritatea contractantă este obligată să iniţieze o procedură de achiziţie publică să fie ridicat. Evident, nu vom ridica la un nivel foarte înalt, pentru că atunci vom trezi suspiciuni, firesc, la nivelul Comisiei Europene, dar mie mi se pare anormal ca Bulgaria să aibă acest prag la nivelul de 20.000 de euro pentru contractele care au ca obiect produse şi servicii şi 60.000 de euro pentru lucrări, respectiv 66.000 de euro pentru proiectare, iar România să fie la acelaşi nivel la care s-a aflat în 2006”, a spus Vlădescu.
El a arătat că „în urma semnalelor din piaţă” preţurile la care se fac achiziţiile publice pentru contractele de valori relativ scăzute sunt mai mari dacă se parcurge procedura de achiziţie publică decât atunci când are loc o achiziţie directă.
Şeful ANRMAP a precizat că altă propunere de modificare legislativă este ca documentaţiile de atribuire să nu mai fie evaluate de către ANRMAP decât în situaţia în care valoarea estimată a contractelor se situează peste pragurile prevăzute de Ordonanţa 34, respectiv 125.000 de euro pentru produse şi servicii şi 4,85 milioane euro pentru lucrări.
Totodată, Vlădescu a arătat că ANRMAP vrea să renunţe la activitatea de verificare a caietelor de sarcini.
El a arătat că în prezent legea prevede ca ANRMAP să evalueze întreaga documentaţie de atribuire, mai puţin aspectele tehnice ale caietelor de sarcini.
Vlădescu a mai spus că toate aceste propuneri vor fi înaintate Comisiei Europene.
Vineri, premierul Victor Ponta a afirmat, la Antena 3, că fostul primar al sectorului 3 din Bucureşti Liviu Negoiţă (PDL) a organizat peste 40 de licitaţii ilegale pentru contracte finanţate din fonduri europene, pe care fostul şef al ANRMAP Cristina Trăilă le-a ascuns.