Trăim într-o ţară în care statul face concurenţă antreprenorilor, oferind beneficii nesusţinute de competenţe – Chiriac, CONAF
„19 angajări la stat pe zi, în 2023, 4.000 de noi angajaţi de la începutul anului, 64.000 în ultimii ani. Mutăm angajaţii de la ghişeu în spatele monitoarelor, bifând astfel o digitalizare formală, adăugând astfel balast unei corăbii mult sub linia de plutire. La fiecare dintre conferinţele #ITforEnergy am subliniat importanţa digitalizării inteligente a fluxurilor tehnologice, a proceselor de management per ansamblu, a resurselor şi abilităţilor angajaţilor, dar atât timp cât nu vom crea o sinergie naţională, care să armonizeze mediul privat cu cel instituţional, eforturile noastre sunt în van. Trăim încă într-o ţară în care statul face concurenţă antreprenorilor, oferind beneficii nesusţinute de competenţe şi viitor mediocru tinerilor români, care dacă nu restructurează aparatul birocratic în direcţia susţinerii antreprenorilor, ne va împinge cu fiecare zi şi cei 19 angajaţi noi în sistemul birocratic, departe de viitorul european”, a menţionat Cristina Chiriac, care este şi preşedinte al Patronatului Femeilor Antreprenor.
Potrivit acesteia, singura soluţie pentru angajatorii din mediul privat este „să ridice ştacheta digitalizării, acolo unde birocraţia nu poate ajunge”.
„Este nevoie de o dinamică socială nouă, bazată pe oameni dornici să îşi construiască un viitor prin educaţie continuă, de o forţă capabilă să construiască un sistem nou şi am să o repet de atâtea ori până când ecourile vor mişca status quo-ul”, a menţionat Cristina Chiriac.
Datele raportului de ţară „O decadă digitală 2030” din 2023, citat de CONAF, relevă că doar 9% dintre cetăţenii români au competenţe digitale avansate, în comparaţie cu media UE de 26%.
Conform sursei citate, în comparaţie cu obiectivele UE 2030, aceste rezultate sugerează că autorităţile române şi toate părţile implicate vor trebui să facă eforturi pentru a reduce aceste decalaje.
„Avem o pondere scăzută a specialiştilor TIC: 2,8% din totalul angajaţilor, sub media UE (4,6%), în timp ce ponderea absolvenţilor TIC de 6,9% plasează România printre liderii UE. Discrepanţa se explică în mare măsură prin dificultatea de a reţine elitele în România”, se menţionează în comunicatul CONAF.
În privinţa serviciilor publice digitale pentru cetăţeni, România a înregistrat un scor de 48, faţă de media UE de 77. În paralel, scorul pentru serviciile publice digitale destinate întreprinderilor este 45, de asemenea sub media UE de 84.
Potrivit sursei citate, este necesar ca România să-şi intensifice eforturile în domeniul competenţelor digitale. În special, România ar trebui să implice în continuare şi stakeholder-ii din mediul privat în consolidarea eforturilor de perfecţionare şi recalificare a forţei de muncă, pentru atragerea şi fidelizarea specialiştilor TIC.
La rândul său, Cătălin Niţă, secretarul General al Federatia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG), responsabil cu atragerea şi implementarea proiectelor din fonduri externe şi Managerul de Proiect al #ITforENERGY, a subliniat că „într-o realitate socială şi economică în continuă schimbare, direcţionarea spre digitalizare se afirmă ca fiind un pilon esenţial pentru progres şi stabilitate”.
„În acest context, suntem deosebit de bucuroşi că şi noi, organizaţiile patronale, aducem o contribuţie reală IMM-urilor autohtone prin intermediul proiectului #ITforEnergy, proiect ce pune accent pe îmbunătăţirea abilităţilor digitale ale angajaţilor. Prin această iniţiativă, punem bazele unui mediu profesional adaptabil şi inovator, iar consolidarea competenţelor digitale ale angajaţilor IMM-urilor reprezintă primul pas hotărâtor în această direcţie”, a spus Cătălin Niţă.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze şi Patronatul Femeilor Antreprenor – membru fondator al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat (CONAF) organizează luni, 6 noiembrie, la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, a treia conferinţă naţională #ITforENERGY – Zilele Smart Industry – Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul IT.
„Focusul principal este pe digitalizare şi integrarea tehnologiilor, dezvoltarea competenţelor digitale ale angajaţilor din sectorul IMM-urilor, cu accent pe tranziţia verde, reducerea amprentei de carbon şi impactul acestora în peisajul economic actual”, se precizează în comunicat.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică organizaţie din România, ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi a egalităţii de şanse.
CONAF are în componenţa sa două federaţii, nouă patronate, 19 asociaţii, 27 de sucursale şi peste 5.500 de companii cu mai mult de 170.000 de angajaţi.