Tramvaie noi în București: Cum arată modelul Imperio pe care Astra îl va produce pentru Capitală FOTO

Astra Vagoane Călători va livra 100 de tramvaie în București, în urma contractului semnat pe 11 mai, după mai multe luni de tergiversări. În lungime de 36 de metri, acestea vor reprezenta o premieră pentru producătorul din Arad, dar și pentru Capitală, unde cel mai lung tramvai are cu aproape 10 metri mai puțin.
Anemona Andone - mar, 11 mai 2021, 18:50
Tramvaie noi în București: Cum arată modelul Imperio pe care Astra îl va produce pentru Capitală FOTO
„Cele 100 de tramvaie vor intra în traseu începând cu anul 2022 și vor putea fi folosite de bucureșteni pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55”, a declarat Adrian Criț, director general Societatea de Transport București, cu ocazia semnării contractului pentru mult-așteptata achiziție.
imperio bucuresti

Primul tramvai, în august 2022

Astra Vagoane Călători ar urma să livreze primul tramvai pentru București în august 2022, după cum a declarat edilul-șef Nicușor Dan. „Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, în luna august a anului viitor, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate 4 tramvaie în fiecare lună”, a precizat primarul general.
tramvai imperio bucuresti
Potrivit unor declarații anterioare ale reprezentanților producătorului din Arad, capacitatea de producţie a Astra este de circa şase tramvaie pe lună, în condiţiile în care se lucrează într-un singur schimb.
Amintim că Astra Vagoane Călători mai are de onorat comenzi în orașe precum Cluj, Arad, Oradea și Galați.

Imperio București 

Modelul propus de Astra pentru București va avea următoarele caracteristici și dotări:

• capacitate de transport de 322 călători, dintre care 56 locuri pe scaune;

imperio bucuresti

• podea coborâtă;

• rampă pentru fotolii rulante ale persoanelor cu mobilitate redusă;

• loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante şi landourile pentru copii;

• uşi duble cu sistem antistrivire a călătorilor;

• sistem de recuperare a energiei la frânare;

• sistem de climatizare;

• sistem de iluminat interior a salonului cu lămpi LED;

• afişaje de traseu exterioare cu LED-uri;

• indicatoare cu LED-uri pentru vizualizare staţii;

• monitoare informative LCD;

• monitoare extrawide pentru afişarea traseului şi a staţiilor;

• anunţarea vocală a staţiilor în salon;

• staţie de amplificare, Radio-CD şi microfon;

• WIFI gratuit pentru călători;

• sistem de supraveghere video în interior şi exterior;

• sistem ticketing;

• sistem POS de achiziționare a biletului cu cardul direct din tramvai.

Primăria Capitalei a desemnat câștigătoare oferta asocierii Astra Vagoane Călători – CRRC Qingdao Sifang încă din septembrie anul trecut.

Tramvaiele noi trebuie să aibă 36 de metri și podeaua coborâtă integral. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei.

Primăria Muncipiului Bucureşti a publicat pe 11 decembrie 2018 anunţul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de 845,68 de milioane de lei, fără TVA (180 de milioane de euro). Achiziția este finanțată din fonduri europene nerambursabile.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română cumpără cu 2,5 milioane de lei uniforme noi pentru angajați
Poșta Română cumpără cu 2,5 milioane de lei uniforme noi pentru angajați
Poșta Română alocă 2,5 milioane de lei pentru achiziția unei noi serii de uniforme funcționale și personalizate pentru angajați, informează compania prin intermediul unui comunicat postat pe......
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar ...
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...