Tramvaiele noi Astra Vagoane Călători vor sosi la Oradea abia de anul viitor. De ce întârzie livrarea

Primele tramvaie Astra Vagoane Călători din comanda de 20 de bucăți primită de la Oradea nu vor mai fi livrate anul acesta, așa cum se anunța inițial, ci abia de anul viitor. Reprezentanții municipalității din Bihor justifică întârzierea în livrare prin modificarea tramvaielor, cerută de Poliția Rutieră și de noi norme europene.
Economica.net - mar, 29 oct. 2019, 14:54
Tramvaiele noi Astra Vagoane Călători vor sosi la Oradea abia de anul viitor. De ce întârzie livrarea

„În septembrie, Poliţia Rutieră a făcut o adresă către Primăria Oradea, prin care a solicitat ca atunci când achiziţionăm mijloace de transport în comun să ţinem cont de faptul că acestea ar trebui dotate cu instalaţii care să le permită o autonomie de funcţionare de câteva sute de metri după întreruperea curentului. Această ideea a pornit de la faptul că în cadrul lucrărilor de modernizare a infrastructurii în Oradea, linia de tramvai se intersectează cu DN 79 şi orice oprire a tramvaiului într-o intersecţie ar genera complicaţii foarte mari traficului”, a explicat viceprimarul Oradei Mircea Mălan, potrivit bihon.ro.

„Pe de altă parte, cei de la Astra Vagoane ne-au sesizat că a intervenit o modificare în normele europene privind evacuarea în caz de incendiu şi organul din România recomandă să se ţină seama de aceste norme. Drept urmare, tramvaiele vor fi modificate”, a precizat Mircea Mălan, conform sursei citate.

Astfel, noul grafic de livrare a tramvaielor va fi următorul: primele patru tramvaie până în 15.03.2020, din care primele două până pe 15 ianuarie, transmite directorul general OTL, Viorel Mircea Pop. Următoarele trei tramvaie vor ajunge în Oradea până la 10.05.2020, încă trei tramvaie până la 15.07.2020, patru tramvaie până în 15.01.2021, trei tramvaie până în 15.03.2021 şi ultimele trei până în 15.05.2021.

Municipiul Oradea a lansat pe 5 mai 2018 licitaţia pentru achiziţia a 10 tramvaie, valoarea estimată a acestora fiind de 74,45 milioane de lei. Cantitatea de 10 tramvaie va putea fi suplimentată prin achiziţia a încă maximum 10 bucăţi, iar valoarea totală se va dubla atunci la 148,90 milioane de lei (31,97 milioane de euro).

Până la data limită de transmitere a ofertelor, respectiv 20 iunie, a depus ofertă doar producătorul român Astra Vagoane Călători. Acesta a fost singurul ofertant şi la licitaţiile din alte oraşe precum Cluj Napoca, Galaţi şi Arad.

Producătorul român de tramvaie a ofertat la Oradea modelul Imperio, fabricat la Arad sub licenţă cumpărată de la Siemens. Achiziţia tramvaielor din Oradea este finanţată din fonduri europene, prin Programul Operational Regional – POR.

Te-ar mai putea interesa și
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit Legii 317/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată de......
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Gazprom anunţă creşterea producţiei în 2024, pe fondul majorării vânzărilor către China
Producţia de gaze naturale a Gazprom ar urma să crească anul acesta cu 61 miliarde metri cubi (bcm), la aproximativ 416 ...
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Criză Germania – Președintele Steinmeier dizolvă parlamentul şi fixează alegerile pentru 23 februarie
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat vineri dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile ...
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, ...